Spitalul Clinic Colentina anunţă că se va redeschide şi pentru pacienţii non-COVID
Articol de arionmihaela, 14 mai 2021, 11:56
Spitalul Clinic Colentina a anunţat astazi că se va redeschide în foarte scurt timp şi pentru pacienţii non-COVID.
„În urma obţinerii avizului temporar de funcţionare în regim mixt eliberat de către DSPMB, vă informăm că în foarte scurt timp Spitalul Clinic Colentina îşi va deschide din nou porţile şi pentru pacienţii non-COVID.
Data exactă de redeschidere a spitalului în regim mixt (COVID şi non-COVID) va fi anunţată public în timp util în cursul săptămânii viitoare pe toate canalele de comunicare”, se anunta într-un comunicat de presă al unităţii medicale.
Funcţionarea spitalului în regim mixt se va face cu respectarea circuitelor separate conform normelor în vigoare.