Adrian Criț (STB): Dorim schimbarea politicii tarifare!
Articol de Mircea Apostolescu, 14 mai 2021, 12:31
Noul director general al Societății de Transport București (STB) a anunțat, astăzi, că ar dori o schimbare a politicii tarifare.
În viziunea noulu șef de la STB, politica tarifră ar trebui să fie pusă în acord cu cele europene, prin dispariția tarifului de 1,3 lei aplicabil pentru o semicursă și introducerea unui tarif de 3 lei pentru o oră sau chiar 90 de minute. În acest timp, călătorul ar putea utiliza mai multe mijloace de transport în comun, a explicat Criț.
În același timp, directorul general al STB dorește să promoveze abonamentele.
„Cetățeanul care circulă zilnic cu transportul în comun trebuie să aibă beneficii”, crede Adrian Criț.
În acest sens, el propune introducerea unui abonament pe 6 luni și a unuia pe un an. Abonamentul valabil pe 12 luni ar putea costa maxim 500 de lei.
Propunerile STB vor trebui, însă, aprobate de către Consiliul General al Municipiului București și de către Asociația Intercomunitară de Transport București-Ilfov.