Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit că în jurul unităţilor de învăţământ pe o rază de 50 de metri unde există „potenţial” de aglomerare la venire şi la plecare se va purta mască de către persoanele care vor staţiona în acel perimetru.
Ce mai prevede Hotărârea nr. 30 din 15.05.2021:
1. În spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Este obligatorie purtarea măștii pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
În vederea stabilirii altor zone cu potenţial de aglomerări de persoane, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor monitoriza traficul şi aglomerările de persoane din Municipiul Bucureşti în perioada 15 mai 2021 – 21 mai 2021, urmând să înainteze propuneri către Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă.
2. În spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și al Ministrului Sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
3. Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test/pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 500 de spectatori, conform Ordinului Comun al Ministerului Culturii și Ministerul Sănătății nr. 3245/19.10.2020 și nr.1805/21.10.2020.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului peste 50% din capacitatea spațiului este permisă doar ca evenimente teste/pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății.
Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Activitățile se interzic atunci când incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
5. Se permit organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.
6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00.
7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
8. Măsurile prevăzute mai sus se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
9. Nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci.
10. Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
11. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permit exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, nici activitatea cluburilor și discotecilor.
12. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine interioare, locuri de joacă și săli de jocuri.
13. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
14. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
15. STB SA va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.
Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:
– în autobuze și troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.
STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.
16. Metrorex SA va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.