Irina Maria Bara a acces în runda a doua a calificărilor la Roland Garros
Articol de bucurestifm, 25 mai 2021, 21:07
Irina Maria Bara a învins-o, la Paris, pe britanica Jodie Burrage, cu 7-5, 6-3 și a reușit sa ajungă în turul secund al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
Bara (26 ani, 122 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 19 minute în faţa unei adversare de 21 de ani, care ocupă locul 247 în lume.
Irina Bara şi-a asigurat un cec de 16.000 de euro, iar în turul secund preliminar o va înfrunta pe învingătoarea dintre Reka-Luca Jani (Ungaria) şi Mandy Minella (Luxemburg).
În turul secund s-au mai calificat alte cinci românce, Alexandra Dulgheru, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Monica Niculescu şi Gabriela Talabă, în timp ce Laura Ioana Paar a pierdut în prima rundă.
Sunt calificate direct pe tabloul principal Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu.