Pandemia, fie că nu vrem să recunoaștem, fie că vrem, ne-a schimbat puțin. Intrarea în izolare, respectarea strictă a unor reguli de distanțare fizică, teama că ne-am putea îmbolnăvi și că am putea da boala și celor dragi ne-au tulburat.
Cu toții am așteptat cu sufletul la gură întoarcerea la normalitate și chiar am făcut planuri cu ce vom face, unde vom merge, cu cine ne vom întâlni. Însă mulți s-au trezit cu o teamă, cu o senzatie de gol și continuă să respecte multe dintre deprinderile căpătate în perioada izolării și parcă „nu ne mai putem întoarce la noi înșine”.
Psihologul Jeni Chiriac spune că astfel de probleme nu trebuie să ne sperie, dar trebuie să avem răbdare cu noi, să o „luăm încet”. Și pentru a reveni la starea dinainte de pandemie și să ne „luăm viețile înapoi” trebuie să avem răbdare.
Multe dintre fricile cu care am rămas ar trebui să le punem în stand by și să nu ne sperie acest sentiment de stranietate.
Mulți oameni au declarat că stând mai mult acasă, fie în telemuncă, la cursuri online, webinarii ori chiar în izolare, simt că au început să se sălbăticească. Și chiar dacă nu s-au mutat în pădure au senzația că au pierdut acea savoare a dialogului, acea bucurie totală a întâlnirilor, de la cele planificate cu un prieten sau rudă ori chiar cu colegii de la muncă la cele întâmplătoare cu un cunoscut pe care nu l-au mai văzut de mult.
Psihologii au prevăzut de mult că întoarcerea la normalitatea după care am tânjit în timpul pandemiei și pe care aproape că începeam să ne-o amintim mult înfrumusețată va necesita o perioadă de tranzitie, a precizat Jeni Chiriac.
Chiar și când am intrat în pandemie am avut o perioadă de tranzitie. Așa că noi am trecut de la un mod de viață cunoscut la unul pe care nu îl cunoșteam, iar acum trebuie să trecem iar de la acel „necunoscut” pe care ni l-am însușit la „cunoscutul” pe care îl știam deși acum avem senzația că dăm peste o altă situație necunoscută.
Însă bucuria întâlnirii, gustul și savoarea unei conversații sau a unei seri cu prietenii par a fi rămas undeva în urmă cu mult timp. Dar nu trebuie ca oamenii să se sperie, ele sunt acolo, în sufletul și mintea noastră. Nu trebuie să le reînvățăm, ci doar să le redescoperim.
Cele mai încercate în timpul pandemiei au fost cuplurile, iar măsurile de relaxare vor însemna probabil salvarea multor relații. Tradițiile de pretutindeni spun că întotdeauna este ideal ca partenerii dintr-un cuplu să petreacă cât mai mult timp împreună. Cuplul a fost privit ca fiind o entitate inseparabilă.
Dacă luăm istoria lumii de la începuturile ei și până în zilele noastre vedem că niciodată cei doi parteneri nu au stat prea mult împreună. În Evul Mediu, de exemplu, bărbații plecau la războaie, în expediții, la muncă care se făcea fizic si necesita alocarea lucrătorilor cât mai aproape de locul în care acesta muncea. Soția rămânea mai mult singură acasă, muncea în gospodărie, avea grijă de copii și de bătrânii familiei. Așa că cei doi petreceau, de fapt, puțin timp împreună.
În vremurile moderne și femeile au început să iasă din casă, să meargă la muncă, să aibă și alte responsabilități, iar timpul petrecut de cei doi parteneri împreună iarăși nu era prea mult. Însă exista bucuria revederii, a împărtășirii de lucruri noi, a planificării de vacanțe și weekend-uri. Așa că, deși puțin, era un timp de calitate pe care familia reunită îl petrecea.
În vremea pandemiei cei doi au trebuit să stea împreună în izolare. Atunci când aveau ore de telemuncă păreau că se încurcă reciproc.
Este necesar ca oamenii să își acorde lor un timp, în care să fie doar cu ei înșiși și să învețe să acorde acest timp și, de asemenea, să îl respecte, și pentru partenerul lor, iar apoi se vor întoarce în relație înviorați și entuziaști.
Însă problemele nu au apărut doar la nivelul relațiilor de cuplu, ci și la nivelul relației părinți-copii. Dacă până în momentul pandemiei părinții plecau zi de zi la lucru, iar copiii la școală sau la grădiniță acum au trebuit nu doar să stea împreună, ci și să facă lecții, proiecte online și multe altele. Dacă acestea se întâmplau și în timpul în care părintele era în telemuncă atunci apăreau frecvent situații de-a dreptul explozive.
Pe de altă parte, să nu uităm că cei mici nu s-au mai întâlnit cu colegii lor. Nu și-au mai făcut grupuri de prieteni. Li s-a spus că trebuie să stea departe de alți copii și să nu pună mâna pe ei sau lucrurile lor, iar acum sunt trimiși în colectivitate să stea cu alți copii.
Copiii se simt stresați, nu știu cum să relationeze în unele cazuri.
Pentru a rezolva această situație părintele trebuie să exploateze ceea ce psihologii numesc„”nevoile copilului” și, astfel, folosindu-se de acestea, să îl ajute pe copil să învețe noi comportamente, să încerce noi experiențe.
