Roland Garros: Irina Bara a fost eliminată în prima rundă a turneului
Articol de bucurestifm, 1 iunie 2021, 14:47
Irina Maria Bara a fost învinsă de australianca Astra Sharma cu 7-6 (7-5), 6-2, la Paris, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
Bara (26 ani, 122 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră şi 24 de minute în faţa unei jucătoare care a beneficiat de un wildcard.
Sharma (25 ani, 124 WTA) a reuşit să încline balanţa în primul set în tiebreak. În schimb, în actul secund, la scorul de 2-2 Sharma a rupt echilibrul, reuşind o serie de patru ghemuri care i-a adus victoria (6-2).
Sharma a încheiat cu 4 aşi, în timp ce Bara a avut 2 duble greşeli, australianca fiind superioară la numărul de winners (36-16), dar şi de erori neforţate (30-10).
Bara va primi pentru evoluţia sa un cec de 60.000 de euro şi 50 de puncte WTA.
România mai are în cursă doar trei jucătoare pe tabloul de simplu la Roland Garros, Ana Bogdan în turul al treilea, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu în turul al doilea.
Patricia Ţig, Irina Begu şi Irina Bara au pierdut în primul tur.