VIDEO: Larisa Albert, președintele Asociației ProActa EDU – „Este necesar să avem psihologi în școli”
Articol de dianamatei, 2 iunie 2021, 17:11
Invitată în emisiunea „În Comunitate”, a fost Nicoleta Larisa Albert, președintele Asociației ProActa EDU.
În ultimii ani, educația copiilor a mai atins un punct. Nevoia de consiliere. Și cei mici au probleme, iar dacă nu le luăm din pripă, putem ajunge la situații dintre cele mai grave. Și părinții au și pot cere, și ei, ajutor. Din păcat, sunt puțini oameni care îi pot ajuta pe copii.
Părinții și profesorii vor consiliere în școli, deciziile vin de la autorități. Toată umea s-a așezat la masa discuțiilor pentru copii, spune Nicoleta Larisa Albert, președintele Asociației ProActa EDU.
„Ne străduim să fie și sunt semnale că se dorește și acum se caută soluții. Noi suntem societate civilă și trebuie să ne așezăm la aceeași masă cu autoritățile. Pandemia a scos la suprafață multe lucruri urâte. Ne-am întâlnit cu senatori, psihologi…să vedem cum se poate lucra împreună. Vestea bună a e că am ajuns la aceeași concluzie: este necesar să avem psihologi în școli”.
Din păcate, sunt școli în care nu se poate cere ajutor, iar carențele din lege îngreunează procesul.
„Nu au toate școlile consilieri școlari. Sunt puțini și au și o suprapunere de roluri: activitate didactică și apoi, la cabinet. Se știe la minister și se caută soluții. Studiile arată câți consilieri școlari la numărul de elevi. În momentul de față chiar dacă sunt și psihologi, ei sunt încadrați ca profesori. Deci trebuie inclus acest aspect în legea educației. Resursa umană există dar e nevoie de o clarificare a rolului, a cadrului de intervenție și se caută și resurse financiare. Sunt 2 variante: contracte cu cabinete sau angajatț. Nu există o clarificare să facem diferența între consiliere educațională și educația psihologică. Există oameni cu dublă specializare; pot interveni în ambele situații”.
Și oamenii…mici trebuie să-și verbalizeze problemele. Trebuie să fie conștienți de limite și să cear ajutor. Pandemia le-a dat și lor viața peste cap și a scos la suprafață situații dintre cele mai diverse. Deși cei mici au stat mai mult cu părinții, culmea, s-au produs rupturi.
„O persoană care apelează la sprijin specializat lucrează cu ce are în interior și caută soluții. Poate fi un act de curaj: să recunoști că resursele tale sunt limitate și să ceri ajutor. Aceste servicii ar trebui să fie gratuite pentru copii. Sunt cabinete cu mulți pacienți, însă sunt părinți care nu-și permit să meargă să ceară spijin.
Sunt ONG-uri care fac eforturi pentru asta. Însă trebuie găsită o soluție. Și părinții pot apela la aceste servicii. Sunt mai multe situații pentru care ei pot cere soluții. Anul trecut au apelat cei de clasa a opta și a douăsprezecea; au fost anxietăți. Sau cei care nu și-au găsit un aliat cu care să vorbească chiar dacă au stat în casă cu părinții. S-a produs o ruptură în comunicare. Au apelat și cadrele didactice care voiau să găsească formule de a-i consilia pe părinți.”
Sistemul de învățământ se schimbă. De fapt, se tot schimbă de vreo 30 de ani. Se schimbă și generațiile, iar părinții sunt mult mai informați si cu pretenții mai mari. Nu întotdeauna e bine dar…
Pentru asta ProActa Edu continuă un proiect pe care pandemia l-a oprit un pic.
„Pandemia ne-a amânat un pic caravana. Ne-am întors la programul „Profesor și părinte azi” să găsim formatori în teren. E unic: să gestionezi ședința cu părinții altfel. Cadrele didactice ne-au semnalat că e nevoie de un astfel de program dar și părinții l-au dorit, iar copiii capătă încredere în școală. Ne-am propus să avem cam 10 formatori în fiecare județ”.
În așteptarea sprijinului și a unor soluții, găsim resurse în noi. Ne adaptăm și ne reinventăm.
„Oricând se poate face ceva. Avem putere de a ne adapta oricăror situații. Au fost foarte multe acțiuni ale societății civile. Dar trebuie să facem ceva până se schimbă sistemul. Pandemia a adus și ceva bun: părinții au aflat cum interacționează copiii cu profesorii, cu școala, profesorii au iesșt din zona de confort. Ar fi de dorit ca aceste lucruri să se întâmple la nivel macro”.
Avem grijă de sufletul și mintea copiilor noștri!