Sprijin pentru proprietarii ale căror maşini au fost avariate în urma ploii torenţiale de vineri!
Articol de Sabina Lapadatescu, 12 iunie 2021, 11:17
Primăria Sectorului 4 anunță că oferă sprijin pentru proprietarii ale căror maşini au fost avariate în urma ploii torenţiale de ieri!
Cei interesați sunt rugaţi ca începând de luni dimineață, de la ora 08.00, să apeleze call-center-ul Primăriei la numărul de telefon 021.9441. Operatorii le vor explica paşii ce trebuie parcurşi pentru întocmirea dosarelor de despăgubire.
”Despăgubim proprietarii mașinilor avariate în urma furtunii violente ce a lovit Bucureștiul ieri după-amiază.
Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, comunitatea sectorului 4 este unită și demonstrează că suntem împreună și la bine, dar mai ales la greu. Așadar, niciunul dintre proprietarii mașinilor avariate ieri după-amiază în sectorul nostru nu va fi lăsat în urmă! Fiecare dintre ei va primi sprijin din partea primăriei, pentru a-și repara autovehiculele personale.
Tot ce trebuie făcut este ca începând de luni dimineață, de la orele 08.00, cei aflați în această situație să ne sune la numărul de telefon 021.9441 și le vom explica pașii ce trebuie făcuți pentru întocmirea dosarelor de despăgubire”, a transmis primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, pe pagina sa de Facebook.
Amintim că, în urma ploii torenţiale căzute vineri după-amiază şi din cauza vântului puternic, mai mulţi copaci au fost doborâţi la pământ, blocând chiar şi accesul pe anumite străzi.