EURO2020: Ungaria obține un egal cât o victorie în fața Franței!
Articol de Vicentiu Andrei, 19 iunie 2021, 18:31
Prima mare surpriză a Campionatului European a venit astăzi, la Budapesta.
Franța, favorită clară a celei mai dificile grupe de la EURO2020, echipă venită pe cai mari după victoria obținută în fața Germaniei, nu a reușit decât o remiză pe Pușkaș Arena din Budapesta, în fața reprezentativei Ungariei.
„Cocoșii” au ratat senin ocazie după ocazie în prima repriză prin Benzema și Griezmann (min 14), Digne (min 17), Mbappe și
Benzema (min 31) iar ca întotdeauna în fotbal, ocaziile s-au răzbunat iar Attila Fiola a marcat calm pentru gazde în prelungirile primei reprize din pasa experimentatului Roland Sallai.
În partea a doua a jocului Franța a împins jocul și mai mult spre poarta apărată de Gulacsi, însă Dembele a șutat în bară în minutul 59.
Golul egalizator pentru echipa campioană mondială a fost marcat de Antoaine Griezmann în minutul 66, după o fază superbă creată de același Mbappe și o bâlbâială a apărării ungare.
Francezii au continuat să preseze însă Mbappe a ratat în două rânduri desprinderea pe tabelă (minuțele 69 și 82).
Ungaria obține așadar un punct important în fața Franței și se pregătește de ultimul meci, împotriva Germaniei, în vreme ce Franța așteaptă rezultatul derby-ului dintre Germania și Portugalia și se antrenează pentru meciul împotriva Portugaliei lui Ronaldo din ultima rundă.