Vreme călduroasă și instabilitate atmosferică în București
Articol de , 26 iunie 2021, 17:41 / actualizat: 27 iunie 2021, 6:17
La noapte, cerul va fi temporar noros şi vor fi perioade cu averse şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade.
Duminică, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în continuare ridicat după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Cerul va fi variabil, însă mai ales după-amiaza şi seara vor fi perioade cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil vijelii şi grindină.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade.
Presiunea atmosferică va fluctua ușor: 750mmHG.