Arafat: Răniţii de la Petromidia, transferaţi în Germania, au fost operaţi şi sunt în stare stabilă

Foto: Mircea Apostolescu

Cele două persoane rănite în explozia de la rafinăria Petromidia, transferate în Germania, au fost operate, starea lor fiind stabilă, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

„Ultimul e-mail l-am primit de la ataşatul nostru de Interne ieri, ultimul mesaj că au fost operaţi şi că sunt într-o stare stabilă”, a declarat Arafat, după şedinţa de Guvern.

El a explicat implicarea DSU în transferul celor doi pacienţi.

„Pentru cazul de la Petromidia ne-am implicat pentru că rolul Departamentului prevăzut şi în protocolul nostru discutat cu Ministerul Sănătăţii este să găsim locurile în afară. DSU sprijină eforturile pentru a găsi locuri afară, mai ales că avem şi pârghii prin ataşaţii de Interne ai MAI. Pentru cei de la Petromidia ataşatul nostru din Austria şi ataşatul nostru din Germania au început contactele cu mai multe spitale şi a fost spitalul Offenbach cu cel mai pozitiv răspuns concret”, a spus Arafat.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.