România rămâne cu măsurile de relaxare adoptate! De la 1 august nu vom avea restricții noi

Premierul Florin Cîţu a anunţat marţi că de la 1 august vor fi noi relaxări legate de pandemie, care vizează în special evenimentele care au loc în aer liber, dar nu se va renunţa la purtarea măştii de protecţie în spaţii închise.

Întrebat dacă vor exista noi restricţii sau relaxări de la 1 august, premierul a spus: „Relaxări, nu restricţii”.

„Nu scăpăm de mască în interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în aer liber, cu un număr mai mare de participanți. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea.

Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem pe ce avem, în afară de câteva lucruri pe evenimente. Eu zic că suntem într-o situaţie foarte bună”, a declarat Florin Cîţu la Parlament.

Potrivit acestuia, există o singură pregătire pentru un eventual val 4 de infectare cu noul coronavirus: vaccinarea.

Un alt subiect care va fi discutat în coaliţie se referă la testarea medicilor care nu s-au vaccinat.

„Sunt mai multe variante la care ne uităm. Doamna ministru a venit întâi la mine, le-am discutat, le prezintă şi acum”, a arătat premierul.

Premierul a spus că obligarea medicilor să se vaccineze nu este o variantă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.