Olimpiada de la Tokyo va fi una diferită
Articol de , 21 iulie 2021, 20:05
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2020 de la Tokyo de vineri, va fi ,,mult mai sobră” decât la alte ediţii, a declarat pentru Reuters, Marco Balich un consilier al organizatorilor, care a fost mult timp şi producător al acestor evenimente.
,,Va fi o ceremonie mult mai sobră. Totuşi, cu o estetică japoneză frumoasă. Foarte japoneză, dar şi sincronizată cu sentimentul zilei de astăzi, cu realitatea”, a indicat Balich, care a pregătit, printre altele, ceremonia de deschidere pentru JO 2016 de la Rio de Janeiro.
Japonia a decis în această lună că majoritatea probelor de la JO vor avea loc cu porţile închise, pentru a reduce cât mai mult riscurile de infectare cu noul coronavirus.
,,Într-un fel ceremonia de deschidere va fi unică şi se va concentra doar asupra sportivilor. Această situaţie (pandemia – n. r.) are desigur consecinţe. Evident că nu va exista coregrafie de masă, din cauza Covid-19″, a afirmat Balich.
Numeroşi japonezi se tem că Jocurile Olimpice vor duce la creşterea abruptă a numărului de contaminări.
,,Cred că marea realizare a echipei care s-a ocupat de această ceremonie este că a reuşit să accepte scaunele goale ca pe un fapt, reuşind totuşi să menţină atenţia asupra sportivilor”, a spus Balich.
,,Va fi foarte semnificativ, departe de măreţia ceremoniilor anterioare. Momentul este acum. Este un efort frumos. O ceremonie foarte sinceră, nimic contrafăcut”, a mai adăugat Marco Balich.
Aproximativ cincisprezece lideri ai unor state şi organizaţii internaţionale urmează să viziteze Japonia pentru a asista la ceremonia de deschidere a JO de la Tokyo, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Katsunobu Kato. Numărul oficialilor prezenţi la deschiderea Jocurilor Olimpice din acest an, va fi unul mai mic comparativ cu cei 40 de lideri care au fost prezenţi la acelaşi eveniment în 2016 la Jocurile de la Rio de Janeiro, informează Kyodo.
Majoritatea întrecerilor din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, inclusiv ceremonia de deschidere, vor avea loc fără prezenţa publicului, în condiţiile în care capitala Japoniei rămâne sub stare de urgenţă din cauza Covid-19.