Gunoiul stradal din sectorul 1 va fi ridicat de o altă firmă
Articol de bucurestifm, 26 iulie 2021, 09:16
Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 1 a achiziţionat direct servicii de colectare, transport, tratare şi depozitare pentru 100 de tone de gunoaie în aria Sectorului 1. Serviciile includ atât deşeurile necontrolate, cât şi coşurile de gunoi stradale.
Potrivit primarului preţul este 629 de lei/tonă fără TVA prin noua firma faţă de 883 de lei prin Romprest.
Clotilde Armand mai spune că săptămâna aceasta va începe demersurile pentru recuperarea prejudiciului de 50 de milioane de euro de la Romprest în urma unei decizii a ministerului de finanţe.
”Pentru coşurile de gunoi stradale, Romprest facturează la metru pătrat (!). În factură, preluarea gunoiului din coşuri stradale se numeşte ‘întreţinere curăţenie’ pentru a împiedica comparaţia cu alte UAT şi alte firme. Preţul pentru colectare, transport şi tratare/eliminare/depozitare deşeuri din coşuri stradale: 629 de lei/tonă fără TVA prin firma Brai-Cata SRL; 4.796 de lei/tonă fără TVA prin firma Romprest, de peste 7,5 ori mai mult decât Brai-Cata”, explică primarul Sectorului 1.