Percheziții în București!

Poliţiştii Secției 21 din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie, în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

În cursul acestei dimineți au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, trei dintre persoanele implicate fiind conduse la audieri. În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate mai multe pistoale, precum și alte obiecte contondente.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 21, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.