Posibile restricții de circulație din cauza caniculei
Articol de bucurestifm, 27 iulie 2021, 17:33
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că ar putea fi impuse restricţii de circulaţie pe unele șosele, ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de meteorologi.
Măsura va fi luată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum și pentru prevenirea deformărilor majore ireversibile care pot apărea pe rețeaua rutieră.
Sunt vizate autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Potrivit legislației în vigoare, circulația acestora poate fi interzisă temporar pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele aflate sub avertizări cod portocaliu de caniculă.
Sunt exceptate transporturile de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturile poştale, cele de echipamente de prim ajutor; transporturile pentru distribuire de carburanţi; transporturile de mărfuri sub temperatura controlată; transporturile pentru tractări vehicule avariate; transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturile de apă îmbuteliată, de produse provenite din exploatări agricole și transporturile militare.
Meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de caniculă care este în vigoare până sâmbătă, 31 iulie, în cea mai mare parte a țării.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură se extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
În acest moment, niciun județ din România nu este vizat de cod portocaliu de caniculă.