A treia doza de vaccin anti-COVID, probabil, în luna septembrie
Articol de arionmihaela, 27 iulie 2021, 17:52
Şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că este foarte probabil ca în luna septembrie să existe o decizie privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID la persoanele cu risc ridicat de expunere, cum ar fi personalul medical, şi la cele aflate în evidenţă cu boli cronice, cele cu vârsta de peste 65 de ani.
„Există discuţii în momentul de faţă legat de administrarea rapelului sau, cum este cunoscut, cea de-a treia doză, deşi în mod corect vorbim de rapel şi nu de doza trei, la persoanele care fie au un risc crescut de expunere – şi aici vorbim de pildă de categoria personalului medical şi personalul social, şi persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că este foarte probabil ca autorităţile să ia în considerare istoricul de trecere prin boală.
„O persoană care are istoric de trecere prin boală şi a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicaţie de a face rapelul cu cea de a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a adaugat Gheorghiţă.
Şeful CNCAV a precizat că, până la o decizie în plan naţional cu privire la doza a treia de vaccin, se aşteaptă autorizarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului a acestei scheme de vaccinare.