Firfirică a ratat calificare în finala de aruncare a discului
Articol de , 30 iulie 2021, 09:24
Atletul român Alin Alexandru Firfirică a ratat calificarea în finala probei de aruncare a discului la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Firfirică a evoluat în Grupa A a calificărilor şi a reuşit 61,90 metri la cea mai bună încercare a sa, ocupând în final locul 17 în clasamentul general. Ultimul calificat în finala de 12 a fost jamaicanul Chad Wright, cu 62,93 metri.
Cea mai bună performanţă a calificărilor a reuşit-o suedezul Daniel Stahl, 66,12 metri.
Cea mai bună aruncare a lui Firfirică de anul acesta a fost de 63,55 metri, la Turku în Finlanda.
România participă cu 10 atleţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (400 m) şi Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei).
Atletismul românesc a cucerit în decursul timpului la Jocurile Olimpice 11 medalii de aur, 14 de argint şi 10 de bronz.
Ultima medalie este cea de aur obţinută de Constantina Diţă la Beijing în 2008 în proba de maraton.