Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Articol de Marga Tudor, 31 august 2021, 11:09 / actualizat: 8 iulie 2022, 14:53
Din 3 septembrie, avem parte de noi premiere în cinematografe – cinci la numar. ”Shang-Chi și Legenda Celor 10 Inele” este un nou film cu super eroi din universul Marvel.
Simu Liu este protagonistul acestui film inspirat din cultura asiatică în care mai joacă Awkwafina, Benedict Wong, Michelle Yeoh şi emblematicul Tony Leung.
„Shang-Chi” ne spune povestea unui tânăr expert în arte marţiale, care duce o viaţă obişnuită la San Francisco. Trecutul său, însă, ascunde multe secrete. Viaţa lui se schimbă complet în momentul în care trebuie să înfrunte temuta organizaţie Ten Rings.
”După ce ne-am îndrăgostit”, în regia lui Castille Landon este o dramă romantică.
În a treia parte a seriei ”After We Fell”, Tessa ia cea mai importantă decizie din viața ei, şi totul se schimbă. Unele adevăruri despre familia ei și apoi despre Hardin aruncă în îndoială tot ce știau înainte și face ca viitorul lor împreună să fie mult mai dificil. Un film cu Hero Fiennes Tiffin, și Josephine Langford.
Replici savuroase și situații comice ne aduce pelicula ”Sentimental – Dineu cu vecinii de sus”, o comedie cu Javier Cámara, Griselda Siciliani, Belén Cuesta, Alberto San Juan.
Două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne. Julio și Ana sunt împreună de peste 15 ani, iar monotonia s-a instalat deja în relația lor.
Ce sau cine i-ar putea ajuta să depășească această criză? Salva și Laura, un cuplu care i-a întâmpinat cu brațele deschise atunci când s-au mutat în bloc, dar care, fără să știe, a reușit să genereze conflicte și gelozii un etaj mai jos.
Un thriller pentru pasionații genului este pelicula ”Malignant”. Distribuția este formată din Annabelle Wallis, Maddie Hasson, George Young, Michole Briana White, Jacqueline McKenzie.
Madison este paralizată de viziuni șocante ale unor crime cumplite, iar chinul ei devinesi mai mare pe măsură ce își dă seama că visele ei sunt de fapt realități terifiante.
În mult așteptata comedie românească ”Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună”, regizată de Camelia Popa, ne întâlnim cu Alexandru Pop, Alin Panc, Cosmin Seleși, Lora și Florin Busuioc.
În comuna Răchițele se spune că.. ”cine te pupă de Ziua Lânii, acela îți va fi partener de viață lungă și imbleșugată”.
”Mireasa Nebună” aduce pe marele ecran povestea a trei frați ciobani care au trecut de mult de vârsta însurătorii și vor cu disperare.. să pupe o mândră de Ziua Lânii.
Acestea sunt premierele weekendului în cinematografe. Vizionare plăcută! Acum știi ce rămâne de văzut, de ascultat ai www.bucurestifm.ro – 98,3.