S-au pus în vânzare biletele la Película #6!
Articol de magdaboroiu, 31 august 2021, 16:30 / actualizat: 28 septembrie 2022, 11:24
Cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, își invită anul acesta spectatorii într-o călătorie cinematografică specială, prin intermediul filmelor din America Latină (Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic, Chile, Paraguay, Peru, Columbia, Cuba și Uruguay), alături de titluri din Spania și Portugalia.
Biletele sunt disponibile pe Eventbook .
Festivalul va avea loc anul acesta între 8 și 12 septembrie la București, în spațiile cu tradiție și prietene ale Película, Cinema Elvire Popesco și Institutul Cervantes, dar propune și activități și proiecții în aer liber, în zilele de 11 și 12 septembrie, la Verde Stop Arena, și se va desfășura pentru prima dată la Cluj-Napoca, între 17 și 19 septembrie, la Cinema Victoria.
De asemenea, Película va continua varianta găsită anul trecut pentru ca o selecție de filme, disponibile exclusiv online, să ajungă la cât mai mulți spectatori în perioada 13 – 19 septembrie, pe platforma Cinesquare (www.cinesquare.net).
„Ediția a 6-a a Película vrea să mai aline puțin din dorul plecărilor peste mări și țări și va fi destinația ideală de călătorii și vacanțe din luna septembrie pentru toți cei care visează la America Latină și Peninsula Iberică și vor să experimenteze spiritul latin prin film, muzică, dans și povești. Pe scurt, v-am pregătit o ediție „IBERO AMERICA ALL INCLUSIVE”.”, povestește Ileana Cecanu, director artistic al festivalului Película.
Anul acesta festivalul va găzdui atât titluri recente, cât și producții apreciate din anii trecuți, precum și titluri cu subiecte reprezentative pentru cultura latino-americană. Spectatorii vor avea la dispoziție patru secțiuni însumând 25 de filme. Toate filmele vor fi prezentate în limba originală, cu subtitrare în limba română.
Producția ce deschide cea de-a 6-a ediție a Película este documentarul nominalizat la Oscar, printre cele 21 de premii câștigate la festivaluri internaționale de prestigiu (BAFTA, European Film Awards), BUENA VISTA SOCIAL CLUB (r. Wim Wenders, 1999), ce îi urmărește pe renumitul chitarist Ry Cooder și pe fiul său, Joachim, în timpul călătoriei lor în Cuba, de-a lungul căreia se reunesc cei mai buni muzicieni ai țării pentru a înregistra un album. Printre artiștii incluși în proiect se numără cântărețul Ibrahim Ferrer și pianistul Rubén González.
Festivalul reia anul acesta COMPI, secțiunea competițională, cu 5 producții premiate din Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic și Portugalia: VALENTINA, filmul de debut al regizorului brazilian Cássio Pereira dos Santos, KARNAWAL (r. Juan Pablo Félix), selecționat în 2020 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, CLARA SOLA, lungmetrajul de debut al Nathaliei Álvarez Mesén, prezentat anul acesta la Cannes în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, 50 O DOS BALLENAS SE ENCUENTRAN EN LA PLAYA (r. Jorge Cuchi), câștigătorul premiului pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Cairo și LISTEN, debutul în lungmetraj al regizoarei portugheze Ana Rocha, premiat în 2020 la Festivalul de Film de la Veneția.
„Película #6 aduce o nouă secțiune, DOS CAMINOS, ce conține câte două filme care au în comun regizorul sau tematica: LAS MEJORES FAMILIAS și CONTRACORRIENTE, ambele regizate de Javier Fuentes Leon, documentarele JINETES DEL PARAISO și PORRO HECHO EN COLUMBIA, care vorbesc despre frumusețea peisajelor și muzicii columbiene și lungmetrajele spaniole BUSCANDO A EIMISH și FALLING, semnate de regizoarea Ana Rodriguez Rosell, care va veni la București ca invitată a festivalului, prin intermediul Institutului Cervantes.”, adaugă Ileana Cecanu.
Secțiunea RETRO PELICULA prezintă 4 producții apreciate din anii trecuți, programate pentru prima dată în festival: EL 5 DE TALLERES (r. Adrián Biniez, 2014), nominalizat în 2014 la festivalurile de film de la Veneția și Zurich, drama LAS HEREDERAS (r. Marcelo Martinessi, 2018), cu nu mai puțin de 36 de premii și 39 de nominalizări la festivaluri internaționale prestigioase (Premiul Fipresci și Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin în 2018, Cel mai bun film latino-american la Festivalul de Film de la San Sebastián, Premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Seattle), filmele lui Samuel Kishi, câștigător al două premii la Festivalul de Film de la Berlin în 2019, LOS LOBOS, și savurosul SOMOS MARI PEPA, câștigător al secțiunii de debut la Festivalul de film de la Miami, și WHISKY (r. Juan Pablo Rebella, Pablo Stoll, 2004), câștigător al Un certain Regard la Festivalul de la Film de la Cannes în 2004 și al Trofeului Transilvania la TIFF, în 2005.
NINIPELI, secțiunea dedicată celor mai mici spectatori ai Película, aduce lungmetrajul COCO (r. Adrian Molina, Lee Unkrich, 2017), câștigător al două premii Oscar, pentru Cel mai bun film de animație și pentru Cea mai bună melodie originală, printre alte peste 100 de premii la festivaluri internaționale de film (BAFTA, Globurile de Aur, Grammy, Teen Choice Awards), și un calup de scurtmetraje animate din America Latină, care atrag atenția asupra unor probleme prezente în societate.
Așa cum au făcut-o în fiecare ediție de până acum, organizatorii vor închide festivalul cu un film de referință care are în centru Tangoul: THE TANGO LESSON (r. Sally Potter, 1997), nominalizat la Premiile BAFTA pentru Cel mai bun film străin, un film în premieră la Película, ce aduce în prim-plan o femeie ce descoperă acest dans care atinge o lume întreagă. Printre proiecțiile speciale din cadrul festivalului se mai numără documentarele EL AGENTE TOPO, în regia cineastei Maite Alberdi, prima regizoare din Chile nominalizată la Oscar pentru Cel mai bun film documentar, în care un detectiv privat din Chile angajează pe cineva să lucreze drept „cârtiță” la o casă de bătrâni, unde un client al său îi suspectează pe îngrijitori de abuzuri asupra bătrânilor și PIAZZOLLA, LOS AÑOS DEL TIBURÓN (r. Daniel Rosenfeld, 2018), în care, pentru prima dată, arhivele secrete ale muzicianului bandoneonist Astor Piazzolla sunt dezvăluite lumii chiar de fiul său, într-un portret unic al compozitorului legendar care a revoluționat tangoul. Filmul a fost prezentat unui număr foarte restrâns de spectatori în ediția de anul trecut a festivalului.
Pentru ediția din Cluj, biletele sunt deja disponibile pe www.cinemavictoria.ro, iar programul conține 12 proiecții de filme și demonstrații de dans și muzică. Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.peliculafiesta.ro și pe pagina de Facebook a festivalului, iar biletele vor putea fi achiziționate de pe eventbook.ro. Pentru vizionarile online, biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma Cinesquare între 13 și 19 septembrie.