Creșe noi în București!
Articol de bucurestifm, 3 septembrie 2021, 11:33
Două noi creşe vor fi înfiinţate în Sectorul 1, una va fi construită în Sectorul 2. De asemenea, noua clădire a creşei Trapezului din Sectorul 3 îşi va deschide porţile în câteva săptămâni.
„Copiii din Sectorul 1 vor avea la dispoziție două noi creșe dotate cu tot ceea ce este necesar pentru o educație timpurie de calitate. Cele două creșe noi vor fi construite pe baza unor proiecte tip în cadrul programului național derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
Primăria Sectorului 1 a identificat deja terenul pe care urmează să fie construită prima dintre cele două creșe, care va avea o capacitate de 11 grupe, adică un total de 110 copii. Este vorba de un teren de 16.000 de mp situat în cartierul Henri Coandă din Sectorul 1 al Capitalei. Pentru cea de-a doua creșă, administrația locală a Sectorului 1 a identificat mai multe terenuri, urmând ca specialiștii primăriei să decidă, în cel mai scurt timp, locația finală.
Fiecare creșă va avea o suprafață de 2400 mp și va avea cabinet medical, locuri de joacă, o sală multifuncțională, spălătorie, bucătărie și va fi dotată cu panouri solare pentru a fi prietenoasă cu mediul.
Educația timpurie și rezolvarea deficitului de locuri la creșă sunt priorități ale administrației pe care o conduc. Îmi doresc ca, pe termen mediu și lung, pentru locuitorii Sectorului 1 să nu mai fie o problemă găsirea unui loc la creșă. În plus, copiii noștri au nevoie de cele mai bune condiții pentru a beneficia de o educație de calitate de la cea mai fragedă vârstă”, a scris Clotilde Armand pe facebook.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a afirmat pe 30 august că o nouă creşă este construită prin programul naţional derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
El a scris pe Facebook că va fi o creşă în zona Pantelimon, cu o suprafaţă construită de 2.409 mp şi o capacitate de 110 copii. Radu Mihaiu a informat că această clădire va avea propria spălătorie, bucătărie şi cabinet medical. Proiectul include o sală multifuncţională şi toate spaţiile administrative necesare şi că în jurul clădirii vor fi amenajate locuri de joacă.
Potrivit acestuia, costul proiectului se va ridica la 22.262.920 lei. El a menţionat că în prezent în Sectorul 2 sunt 425 de locuri disponibile în creşe.
De asemenea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat că noua clădire a creşei Trapezului îşi va deschide porţile, în câteva săptămâni, pentru 300 de antepreşcolari.
El a menţionat că, dacă pe şantier se lucrează pentru finalizarea acestui proiect şi predarea în vederea recepţiei, colegii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 se pregătesc cu tot ce ţine de organizarea de personal.
„Ca şi la celelalte creşe, fiecare grupă ce va fi formată la Trapezului va beneficia, de la prima oră, de o echipă formată din educatoare, două îngrijitoare şi o asistentă medicală. În intervalul 10-14, echipei de dimineaţă i se alătură alte două cadre, iar după ora 14, fiecare grupă rămâne în grija unui colectiv format din 3 persoane”, a adăugat Robert Negoiţă.