Probleme cu căldura și iarna aceasta în București!

Sursa foto: Alina Neagu

Directorul general al Termoenergetica, Claudiu Crețu, spune că ne vom confrunta cu probleme în ceea ce privește căldura și anul acesta.

„Din păcate, având o rețea care are zeci de ani, vor fi probleme pe care sperăm să le rezolvăm cât mai repede. Vor fi probleme punctuale, suntem mobilizați astfel încât să intervenim și să diminuăm disconfortul cât este posibil. Avem echipe pregătite care să intervină acolo unde apar avarii majore.

Sunt sute de kilometri care trebuie înlocuiți, este nevoie de investiții, este nevoie de finanțări consistente. S-a semnat contractul pentru înlocuirea a 200 de kilometri de conductă din fonduri europene, așteptăm licitațiile pe care le organizează Primăria Capitalei astfel încât anii viitori să putem moderniza acest sistem de conducte pentru a nu mai avea probleme. Sistemul are 1.000 de kilometri, vă dați seama de ce lucrări de amploare e nevoie pentru a-l pune în ordine”, a declarat Claudiu Crețu la postul de televiziune Digi24.

În București, cea mai vulnerabilă zonă este cea de nord-est. Aici se află cartierele Colentina și Fundeni.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.