Un proiect realizat de elevi de la Colegiul „Mihai Viteazul”, laureat la European Charlemagne Youth Prize

Proiectul „Generation Z”, realizat de un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, s-a clasat pe locul al doilea la European Charlemagne Youth Prize.

Proiectul laureat din România a fost iniţiat şi coordonat de Maia Pricopie, din echipă mai făcând parte Ilinca Pavel, Cristian Cristache, management, Robin Bucur şi Vicenţiu Mihăilă, marketing, şi David Istrati, tech. În prezent, proiectul include alţi opt elevi din diferite licee din ţară şi trei voluntari, elevi de liceu în Luxemburg, Germania şi Belgia.

Premiile acordate de Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul Internaţional Charlemagne au fost anunţate, joi, pentru ediţiile 2020 şi 2021, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Aachen, Germania.

Proiectul „Generation Z”, care a debutat în 2019 ca o activitate extracurriculară desfăşurată la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, a vizat, în principal, facilitarea unui dialog direct cu personalităţi din România, dar şi din alte ţări, pe teme de interes pentru elevi.

Printre invitaţi s-au numărat actorul Adrian Titieni pe tema rolului artei în viaţa de zi cu zi şi în societate; ambasadorul Nisreen Rubaian, UN High Commissioner for Refugees – problema refugiaţilor; Dumitru Prunariu – explorarea cosmosului şi colaborarea între naţiuni; Bogdan Hrib, fondator al Editurii Tritonic – cărţile şi făuritorii lor; Besty Boze, Mirta Martin, Dan Hurley, preşedinţi ai unor universităţi şi asociaţii academice din SUA –
universităţile în SUA; Vlad Drăguşin, absolvent al Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” şi fondator al companiei Candylab, din New York – creativitate şi antreprenoriat; Carmen Preising, înalt funcţionar în cadrul Comisiei Europene – mediul şi dezvoltarea durabilă.

European Charlemagne Youth Prize se acordă din anul 2008 pentru proiecte realizate de tineri pentru tineri care să demonstreze o participare activă la dezvoltarea Europei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.