Rata de acoperire vaccinală anti-COVID la nivel naţional – circa 30%

arhiva

Rata de acoperire vaccinală anti-COVID la nivel naţional din total populaţie – 19,3 milioane de locuitori – este de circa 30%, a informat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

„Acoperirea vaccinală la nivel naţional din total populaţie, adică 19,3 milioane de locuitori, populaţie rezidentă, conform Institutului Naţional de Statistică, este de circa 30%, iar din populaţia eligibilă de peste 12 ani – circa 34%.

În municipiul Bucureşti, astăzi, rata de acoperire vaccinală este de circa 54,03%.

Sunt trei judeţe care au rata de acoperire vaccinală peste 40% – Cluj: 48,75%, Sibiu: 41,87 % şi Constanţa: 41,3 %.

Sunt 20 de judeţe care au rată de acoperire vaccinală între 30 % şi 40% şi restul de 18 judeţe care au acoperire vaccinală între 20% şi 30%’, a precizat  Gheorghiţă.

Potrivit şefului CNCAV, până în prezent, au fost vaccinate cu prima doză de vaccin anti-COVID 5,79 de milioane de persoane, cu schemă completă de vaccinare fiind 5,54 milioane de persoane.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.