Alti 5 pacienți infectați cu SARS-Cov-2, transferați la Debrecen, Ungaria
Articol de arionmihaela, 17 octombrie 2021, 15:26
Astăzi, 17 octombrie 2021 vor fi transferați alți 5 pacienți infectați cu SARS-Cov-2, în centrul universitar din Debrecen, Ungaria.
Pacienții provin din unitățile sanitare aflate în județul Bihor.
Până în prezent, un număr de 25 pacienți au fost transferați și se află deja în secțiile ATI din centrele universitare Debrecen și Szeged.
In spitalele din Ungaria a fost trimis și personal medical din România care ține legătura cu familiile pacienților transferați.
Reamintim că, în acest context epidemiologic nefavorabil, Ungaria sprijină țara noastră prin punerea la dispoziția pacienților români a unui număr de 50 de paturi de Terapie Intensivă în vederea asigurării tratamentului de specialitate.