Am descoperit cartea când eram în clasa a opta și îmi amintesc perfect că a doua zi după ce am terminat de citit mi-am anunțat diriginta și colegii băieți (de fete nu îndrăzneam să mă apropii că eram timid) că ne paște un pericol iminent și că trebuie să luăm și noi măsuri.
Le-am spus că germenul Andromeda o să ne omoare pe capete și că în carte mai scrie și că aviația o să ne atace cu armament nuclear ca să stârpească germenul, trebuie să fugim înainte de a ne cădea bombele în cap.
Doar Romică și Bogdan au crezut ce le-am spus – noi trei eram foarte buni prieteni și nu ne mințeam niciodată – dar am văzut în zilele următoare că nici ei nu luaseră vreo măsură de precauție. Bine, nici eu nu luasem, habar nu aveam ce trebuie făcut în astfel de cazuri și nici nu voiam să fug de acasă, dar am crezut că măcar ei o să facă ceva să se salveze.
Am așteptat avioanele sau alte modalități de distrugere în masă timp de multe săptămâni, nu a venit nimeni, și astfel credința mea absolută că fiecare carte sau roman SF reprezintă întru totul realitatea a fost iremediabil zdruncinată… doar că undeva, în colțul ce nu a renunțat la copilărie al minții mele, germenul Andromeda a rămas activ și își face de cap pe undeva prin lume. Și nu, nu s-a deghizat în COVID, pentru că virusul pandemiei începute în 2020 nu a generat la nivel înalt vreo discuție legată de bombardiere nucleare, așa că din punctul acesta de vedere am putea să stăm liniștiți.
