Alexandra Stan a lansat piesa „Tokyo”
Articol de , 28 octombrie 2021, 08:13
După ce ne-am petrecut toată vara dansând în același ritm cu beat-urile up-tempo ale single-ului de vară al Alexandrei Stan, „Come Into My World”, artista a revenit cu o nouă piesă, intitulată „Tokyo”, care este un perfect match al vibe-ului nostalgic adus de zilele de toamnă. Piesa vine împreună cu videoclipul oficial, care poate părea o surpriză, având în vedere că se deosebește față de videoclipurile cu care ne-a obișnuit Alexandra până acum. „Tokyo” este o piesă extrasă de pe albumul Alexandrei care urmează să fie lansat, „Rainbows”, care dezvăluie o nouă fațetă a acestui album multilateral, aspect sugerat și de titlul albumului, generând astfel și mai multă anticipare din partea fanilor Alexandrei până când aceștia se vor putea bucura de „curcubeul” integral, plin de culori diferite.
Alexandra a scris versurile acestei piese cu Robert Zgarbura și Mihaela Arsene. Cei doi din urmă au compus single-ul cu Manuel Riva, care este un colaborator frecvent și care s-a ocupat și de producția cântecului. Piesa vorbește despre o poveste de dragoste complicată, care este pe punctul de a se termina din cauza comportamentului partenerului care pare că a decis că relația nu reprezintă o prioritate: „I won’t always end up / For your pride to decide / I should get away / Won’t stay”. În plus, comportamentul partenerului a ajuns să fie reciproc în cele din urmă, precum își continua Alexandra discursul muzical: „Maybe we could catch up / But we never really tried”, thus the flame steadily fading with each passing day.
Referitor la „Tokyo”, Alexandra Stan a declarat: „Sunt foarte încântată să lansez în sfârșit single-ul “Tokyo”. Este foarte diferit de tot ce am făcut în trecut și tocmai aceasta este și ideea. Precum titlul noului meu album, “Rainbows”, fiecare piesă care este inclusă pe acest album este diferită față de celelalte. Albumul este un curcubeu de cântece, cu ritmuri diferite, tematici diferite, mesaje diferite și abordări diferite când vine vorba de clipurile muzicale. Abia aștept să asculte toată lumea “Tokyo” și să ascult ce părere au.”
Comparativ cu videoclipul piesei „Come Into My World”, caracterizat de culori aprinse și mișcări de dans energice, videoclipul oficial al piesei „Tokyo”, regizat de Raluca Netca, cu Alex Chișu DoP, abordează o estetică mai întunecată. Alexandra Stan este înfățișată cu un look nemaivăzut până acum, purtând un outfit negru de latex accesorizat cu un choker cu țepi și cercei mari rotunzi. Pentru a accentua această estetică, Alexandra și-a decolorat sprâncenele și machiajul ei iese în evidență cu siguranță. Motociclete, flash-uri și acțiune sunt cuvintele care descriu cel mai bine acest clip muzical.