Bine de citit: „Lup și fier”

Cea mai frumoasă carte în care apare un lup-personaj principal pe care am citit-o, asta până în momentul în care l-am descoperit pe Ochi Întunecați din trilogia Farseer scrisă de Robin Hobb și care a devenit imediat lupul meu favorit din toate scrierile posibile. Ochi Întunecați era carismatic, avea simțul umorului, putea comunica telepatic cu oamenii care aveau acest har, un personaj aparte din toate punctele de vedere, în timp ce animalul lui Dickson este doar un lup… normal. Care, dintre toți lupii normali din toate cărțile pe care le-am citit și în care aceștia apar, este de departe preferatul meu.

Poate că această comparație nu este una corectă, lupul lui Hobb era un personaj fantastic și bineînțeles că și-a căpătat imediat statutul de vedetă iar lupul lui Dickson nici măcar nu are un nume deosebit, îl cheamă doar Lup și atât. Dar dacă ar fi să mă “înhăitez” cu unul dintre ei l-aș alege fără să clipesc pe Lup, celălalt rămânând doar un prieten imaginar dintr-un roman fantasy.

Câteva cuvinte despre roman? Post-apocaliptic, înfățișând o lume pe care o vom găsi repede dacă vom continua să ne distrugem planeta în acest ritm, o carte despre oameni buni – puțini și despre oameni răi – mulți, un ghid de supraviețuire cu sau fără un prieten Lup lângă noi.

Superbă, absolut superbă această carte.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.