Bine de citit: Un pod prea îndepărtat!
Articol de razvanursuleanu, 24 noiembrie 2021, 10:25
O carte excepțională despre o dublă acțiune militară nu neapărat lipsită de sens, dar planificată încă din fazele preliminare pe un fundament fisurat de erori.
În septembrie 1944, la finalul unei bătălii ce a durat nouă zile, armata aliată a ratat îndeplinirea obiectivelor prioritare atât pentru operațiunea Market (ce avea ca scop securizarea de către trupe aeropurtate a unor poduri și regiuni strategice din Olanda ocupată de armata germană), cât și pentru operațiunea Garden (prin intermediul căreia trupele terestre ar fi urmat să facă joncțiunea cu cele aeropurtate, consolidând astfel pozițiile acestora).
La prima vedere, „Un pod prea îndepărtat” oferă cititorului desfășurarea cronologică a evenimentelor, există și câteva hărți-anexă ce pot fi studiate, dar romanele lui Cornelius Ryan nu au reprezentat niciodată doar o imagine strict istorică a unor operațiuni militare.
De altfel, irlandezul a clarificat în urmă cu mulți ani acest lucru, spunând „ceea ce scriu eu nu este despre război, ci despre curajul oamenilor”.
Pentru Ryan, cauzele politice sau ideologice care au dus la războaie sunt amintite doar pentru a face cititorul să înțeleagă că teatrele de operațiuni militare sunt însoțite și de un decor. Dar actorii, cei pe care cade lumina reflectoarelor și care au prioritate literară sunt întotdeauna soldații și civilii de rând.
Parașutiștii englezi ai locotenent-colonelului John Dutton Frost și cei polonezi comandați de generalul Stanisław Sosabowski, panzergrenadierii Hauptsturmführer-ului Paul Grabner, militarii americani aflați în planoarele diviziilor U.S. Army’s 101st Airborne și 82nd Airborne, civilii olandezi pentru care eșecul aliaților a adus o lungă perioadă de sărăcie și foamete, despre ei și pentru amintirea lor a fost scrisă această carte.