CNSU: Lista actualizata a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Franța si Portugalia in zona rosie
Articol de arionmihaela, 3 decembrie 2021, 17:05
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 3 decembrie 2021, Hotărârea numărul 110 pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.
Modificările survenite:
– în zona roșie au intrat Franța, Portugalia, Mauritius și Insulele Mariane de Nord;
– în zona galbenă au intrat:
• din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia și Belize;
• din zona verde, în urma creșterii incidenței: Spania, Suedia, Vietnam și Brunei Darussalam;
– în zona verde au intrat: Guam, Guyana, Suriname, Insulele Virgine ale Statelor Unite și Insulele Turks și Caicos.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de
incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se
instituie măsura carantinei.
(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 05.12.2021, ora
00:00.
Art.2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se
comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de
Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor
acestora.
PREȘEDINTELE COMITETULUI NAȚIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ