România pierde şi ultimul meci cu Suedia de la Mondialul din Spania
Articol de , 14 decembrie 2021, 00:46
Naţionala feminină de handbal a României antrenată de Adrian Vasile, a părăsit Mondialul din Spania după mai multe prestaţii dezamăgitoare.
Fetele noastre nu au reuşit victorii decât în faţa unor echipe modeste precum Iranul, Kasahstanul şi Puerto Rico, dar au pierdut trei meciuri, 22-33 cu campioana europeană Norvegia, 30-31 cu campioana mondială Olanda şi 30-34 cu Suedia (locul patru la JO 2020).
În ultimul meci din Grupa principală II, România a pierdut în faţa Suediei cu 34-30(19-14), scor care a permis nordicelor calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.
Handbalul feminin românesc la nivel de naţională este în continuare în cădere liberă, Tricolorele încheind aventura din Spania sub performanţa din 2019 de la Mondialul din Japonia.