Sector 2: Campanie de prevenire a accidentelor rutiere!
Articol de bucurestifm, 21 decembrie 2021, 20:20
Poliția Locală Sector 2 desfășoară şi mâine, a treia etapă a Campaniei de educare și prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni.
Prin campania ”NU TRECE DINCOLO – ALEGE VIAȚA!” sunt distribuite materiale informativ-educative despre riscurile şi consecințele traversării neregulamentare, în zonele în care a fost constatat acest fenomen, pentru reducerea numărului de accidente în care sunt implicați pietoni și pentru creşterea gradului de informare a oamenilor, cu privire la riscurile accidentelor prin traversare neregulamentară.
Acțiunea de azi s-a desfășurat în zona Obor, intersecție Șos. Mihai Bravu – Calea Moșilor – Șos. Colentina.
Pentru că vin sărbătorile de iarnă, polițiștii au oferit mini-plușuri, copiilor care au tranzitat zona.