Încep înscrierile la creșele de stat din Sectorul 6!
Articol de Andra Radu, 11 ianuarie 2022, 14:19
În perioada 15 – 31 ianuarie, se pot depune cererile pentru o nouă sesiune de înscriere a copiilor la creșele Pinochio și Neghiniță, aflate în subordinea Primăriei Sectorului 6.
Sunt 150 de locuri puse la dispoziția părinților care au micuți, cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, ce au domiciliul pe raza Sectorului 6. 100 dintre acestea se află la Creșa Neghiniță, din Aleea Crăieşti nr.1, iar alte 50 la Creșa Pinochio, din Aleea Compozitorilor nr. 20.
La înscrierea copiilor în cele două centre de zi nu se percep taxe.
Cererile se pot completa online de către părinții sau alți reprezentanți legali și se găsesc pe www.cresaonline.asistentasociala6.ro, unde se pot atașa documentele necesare înscrierii.
Criteriile stabilite la înscrierea copiilor
Potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 97/2021, au prioritate la înscriere copiii cu dizabilități, la recomandarea medicului/psihologului, cei aflați sub tutela altor persoane pensionate, conform legii, sau în plasament în familie ori la asistenți maternali, micuții care se află în situații de risc de separare de părinți, cei care provin din familii monoparentale sau cei care beneficiază de alocație de susținere a familiei.
De asemenea, au întâietate copiii care au frați în același centru de zi de tip creșă sau în învățământul primar, sunt gemeni/tripleți.
În cazul părinților, au prioritate la înscrierea copiilor cei care au loc de muncă, nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului, în termen de 30 de zile de la data admiterii prezintă adeverință privind reîntoarcerea la serviciu, sunt încadrați în stare de invaliditate, în ordinea gradelor de handicap grav sau accentuat, urmează o formă de învățământ la zi (adeverință de la unitatea de învățământ unde frecventează cursurile de zi), sunt șomeri în căutarea unui loc de muncă, (documente doveditoare de la Agenția de Ocuparea a Forței de Muncă, în limita locurilor disponibile). După aplicarea acestor criterii, cererile rămase vor fi aprobate în ordinea cronologică a depunerii lor.
Pentru mai multe informații accesați pagina www.asistentasociala6.ro, la secțiunile dedicate acestui serviciu social, ori sunați la numărul de telefon 021.9970, de luni până duminică, între orele 8:00 – 20:00.