Metrorex introduce în circulație toate trenurile disponibile din flotă!
Articol de bucurestifm, 20 ianuarie 2022, 10:17
Metrorex introduce în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, informează compania.
„Având în vedere mișcarea de protest a angajaților Societății de Transport București, din această dimineață, Metrorex a luat toate măsurile necesare pentru preluarea unui număr crescut de călători. Metrorex introduce în circulație toate trenurile disponibile din flotă și va circula în orele de vârf la un interval minim posibil.
Totodată, în vederea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, se va acționa în conformitate cu planul întocmit în acest sens, spre exemplu:
– pentru evitarea situațiilor de supraaglomerare, monitorizarea traficului se face pe trei paliere:
- a nivelul trenurilor, prin mecanici;
- la nivelul stațiilor, prin impiegații de mișcare;
- la nivel centralizat, prin operatorii de circulație
- sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, să se realizeze pe cât posibil alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp.
– Metrorex împreună cu Poliția Metrou, Jandarmeria și firma de pază iau măsuri de fluidizare a punctelor aglomerate, în special în stațiile de corespondență (Piața Victoriei 1 și 2, Piața Unirii 1 și 2, Dristor 1 și 2, Nicolae Grigorescu 1 și 2, Eroilor 1 și 2, Basarab 1 și 2, Gara de Nord 1 și 2).
– Situațiile de supraîncărcare sunt raportate de urgență la Dispecerul Central Metrorex care avizează operativ paza și Poliția Metrou, în vederea ordonării/limitării accesului în stațiile cu probleme. În cazul în care se produce supraaglomerare în stații personalul Metrorex împreună cu Poliția Metrou și agenții de pază vor degaja intrările prin limitarea accesului călătorilor la peron, până la defluirea traficului.
Poliția Metrou realizează acțiuni de patrulare în stațiile cu afluență de călători, pentru respectarea regulilor de acces și distanțare socială.”, se arată în comunicatul transmis de Metrorex.