Negocieri eșuate între Sindicatul Transportatorilor și Consiliul de Administrație al STB!
Articol de Sabina Lapadatescu, 24 ianuarie 2022, 12:35
O nouă rundă de negocieri între Sindicatul Transportatorilor și Consiliul de Administrație al STB a eșuat! O întâlnire între cele două parți ar fi trebuit să aibă loc la ora 9:00, însă sindicaliștii au refuzat să participe.
Liderul sindicaliștilor, Vasile Petrariu, a afirmat că angajaţii STB protestează pentru că se tem că în curând nu vor mai avea loc de muncă.
„Oamenii sunt conștienți că amenințările, șantajul îi determină să fie mai mobilizați. Cei care ne amenință ar face bine să vină cu o soluție. Mesajele transmise escaladează conflictul. Astăzi îmi dau demisia din funcția de consilier general și din Partidul Social Democrat. Acest protest nu are nicio conotație politică”, a anunțat liderul de sindicat Vasile Petrariu.
El a mai spus că marți, doar 10% din totalul de mijloace de transport programate vor iesi la lucru.
Greva de la Societatea de Transport Bucureşti a ajuns în a cincea zi. Sute de angajaţi s-au adunat din nou la Autobaza Titan. Protestatarii cer în continuare demisia directorului general Adrian Criţ. Aproximativ 20% dintre maşini au ieşit totuşi astăzi pe traseu.
De partea cealaltă, șeful STB, Adrian Criț, a atras atenția că prelungirea grevei pune societatea în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților și face apel către autorități să se implice pentru a fi respectată legea. Amintim că Tribunalul Bucureşti a decis că greva este ilegală.