Primul oraș din România care colectează măștile de unică folosință, Sinaia
Articol de alinadecu, 28 ianuarie 2022, 22:57
Sinaia este prima localitate din România care colectează măștile de unică folosință rezultate în urma pandemiei de COVID-19, la nivel de oraș, cu o rețea de locații pentru colectare, pusă la dispoziție de autoritățile locale.
După colectare, acestea sunt eliminate din mediu și valorificate energetic în cadrul proiectului „Aruncă în siguranță” , inițiat de organizația neguvernamentală „Orașul Meu, Culorile Mele”, în parteneriat cu Primăria Sinaia.
Cutiile de colectare a măștilor sunt amplasate în 13 locații din Sinaia: Primărie, Muzeul Peleș, Cazinoul Sinaia, Muzeul Știrbey, unități de învățământ, iar numărul locațiilor va fi extins pe parcursul acestui an.