Dacian Cioloș și-a dat demisia de la șefia USR!

Dacian Cioloş şi-a dat, astăzi, demisia din funcția de președinte al USR. Decizia vine după ce, tot astăzi, în cadrul unei alte ședințe a Biroului Național, proiectul propus de Dacian Cioloș menit să modifice structura și funcționarea partidului a fost respins.

Dacian Cioloș a anunțat că nu va pleca însă din partid.

„Mi-am anunţat astăzi colegii că am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al USR, după ce Biroul Naţional a respins planul de revitalizare pe care l-am prezentat şi pentru care am cerut aprobare. (…) Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia, pentru că sensul pentru care am candidat la preşedinţia partidului a fost să contribui la modernizarea partidului. Credinţa mea e că USR e în continuare o alternativă politică pe scena politică din România, o alternativă la extremism”, a afirmat Cioloș.

Conform statutului USR, vicepreședintele Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, va deveni președinte interimar.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.