Ascultă Radio București FM Live

Cum va fi vremea în primele două luni ale toamnei și cât de mult va ploua

Cum va fi vremea în primele două luni ale toamnei și cât de mult va ploua

Articol de , 3 septembrie 2014, 09:24

Vremea se va menţine agreabilă, inclusiv pe litoral, cel puţin în primele două luni de toamnă, şi nu se estimează un excedent de precipitaţii, acest lucru putând fi posibil abia în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a declarat marţi, că este mult prea devreme pentru o estimare pentru sezonul rece, dar a făcut unele estimări privind lunile de toamnă.

Ea a explicat că precipitaţiile şi temperaturile estimate în prognoza de sezon se referă la media care urmează a se înregistra în lunile respective.

„Putem face câteva speculaţii, în primul rând în privinţa regimului de temperatură, care pare a rămâne peste normă în septembrie şi octombrie, în partea de sud-est a ţării, ceea ce am putea interpreta că, cel puţin în primele două decade, vremea se va menţine agreabilă chiar şi în zona litoralului, unde, fără să mai fie temperaturi de vară nici în aer, nici în apa mării, mai sunt totuşi zile destul de agreabile.

Deci vor fi zile de toamnă foarte plăcute”, a declarat Florinela Georgescu.

Directorul exectiv ANM a mai spus că, din punct de vedere al regimului de precipitaţii, în lunile septembrie şi octombrie, nu este aşteptat „un excedent deosebit”, ci pare a se menţine deficitul în partea de sud-est a ţării.

„În luna noiembrie, care este încă destul de departe, deocamdată estimările arată un excedent de precipitaţii în partea de nord şi de centru a teritoriului, unde temperaturile să fie sub normal.

Acest semnal, care este destul de îndepărtat, poate fi, tot aşa, la nivel speculativ, interpretat ca semnalul apariţiei primelor manifestări de iarnă. Este foarte posibil să apară, la sfârşitul lunii octombrie, în luna noiembrie, unele manifestări de iarnă fără să aibă forţa chiar din mijlocul iernii.

Dar sunt situaţii care au mai fost şi anii trecuţi. Este suficient să ne gândim la anul trecut, când prima ninsoare a apărut pe 15 septembrie, este adevărat că la munte”, a mai spus Georgescu.

Reprezentanta ANM a mai spus că estimările de iarnă vor apărea după jumătatea lunii noiembrie.

„Felul în care evoluează vremea în luna noiembrie este definitoriu pentru ceea ce urmează în iarnă”, a concluzionat Florinela Georgescu.

Actualitate duminică, 30 martie 2025, 12:09

Guvernul României pregăteşte o nouă ediţie a programului de internship

150 de tineri cu vârsta între 16 şi 27 de ani vor avea posibilitatea să lucreze în lunile iulie şi august împreună cu angajaţii din Guvern....

Guvernul României pregăteşte o nouă ediţie a programului de internship
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 11:39

14 şoferi sub influenţa drogurilor şi 61 care consumaseră alcool, scoşi din trafic în ultimele 24 de ore

Angajaţii MAI au desfăşurat în ultimele 24 de ore peste 3.800 de intervenţii pentru protejarea cetăţenilor. Au fost efectuate peste 50.000 de...

14 şoferi sub influenţa drogurilor şi 61 care consumaseră alcool, scoşi din trafic în ultimele 24 de ore
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 10:53

Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului, judeţul Sibiu, îşi reia cursele pentru turişti

Pentru acest început de sezon turistic, voluntarii de la Asociaţia „Prietenii mocăniţei” vor organiza câte două curse regulate în...

Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului, judeţul Sibiu, îşi reia cursele pentru turişti
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 10:30

”Tradiţii şi Flori de Sărbători” începe pe 12 aprilie, în Parcul Regele Mihai I

În fiecare zi, între orele 10:00 şi 21:00, la cele peste 70 de spaţii expoziţionale din cadrul evenimentului, vizitatorii vor fi întâmpinaţi...

”Tradiţii şi Flori de Sărbători” începe pe 12 aprilie, în Parcul Regele Mihai I
Actualitate duminică, 30 martie 2025, 07:37

Gata cu ploile!

Duminicã,   Vremea se va încãlzi. Cerul va avea înnorãri temporare, însã probabilitatea de ploaie va fi redusã. Vântul va sufla slab...

Gata cu ploile!
Actualitate sâmbătă, 29 martie 2025, 19:09

CSM București s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin

Astăzi, în returul optimilor, CSM s-a impus cu 28 – 22, iar în tur a învins-o pe Rapid cu 34 – 24. În sferturi, echipa...

CSM București s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Actualitate sâmbătă, 29 martie 2025, 16:54

Anii 90 pe peliculă: studenție, manele, vise și realitate

Sâmbătă 29 Martie, în Sala Cinema UNATC (în cadrul UȘI DESCHISE 2025) vor fi proiectate scurtmetraje din arhiva UNATC, realizate de studenți...

Anii 90 pe peliculă: studenție, manele, vise și realitate
Actualitate sâmbătă, 29 martie 2025, 16:17

Găsit mort, în maşină

Un bărbat a fost găsit decedat, în maşină, sâmbătă, în parcarea unei firme din Voluntari. ”La data de 29 martie a.c., în jurul orei...

Găsit mort, în maşină