Einstein nu credea în Teoria Big Bang. Ce ipoteză avea omul de ştiinţă

Articol de , 3 septembrie 2014, 12:45

Un manuscris care a trecut neobservat de oamenii de ştiinţă a dezvăluit că Einstein s-a ocupat, printre altele, de dezvoltarea unei alternative la ceea ce este cunoscută acum drept Teoria Big Bang.

Omul de ştiinţă propunea ipoteza că Universul s-ar fi extins în mod constant şi dintotdeauna.

Munca recent descoperită a savantului, scrisă în 1931, aminteşte de o teorie dezvoltată de astrofizicianul britanic Fred Hoyle în urmă cu 20 de ani.

Einstein a abandonat destul de repede ideea, dar manuscrisul dovedeşte ezitarea sa continuă de a accepta că Universul a fost creat în timpul unei singure explozii, scrie huffingtonpost.com.

Dovezile teoriei Big Bang au apărut pentru prima oară în anii ’20, când astronomul american Edwin Hubble şi alţi oameni din domeniu au descoperit că galaxii depărtate se mişcă la o distanţă şi mai mare şi că spaţiul în sine se extinde.

Acestea păreau să implice faptul că, în trecut, conţinutul Universului observabil fusese până atunci „o ciorbă primitivă” foarte densă şi fierbinte.

Dar spre sfârşitul anilor ’40, Hoyle a argumentat că spaţiul s-ar putea extinde în mod constant şi dintotdeauna, acest lucru fiind posibil prin adăugarea continuă de materie nouă, cu particule elementare apărând spontan din spaţiu.

Apoi particulele ar fuziona, formând galaxii şi stele, iar acestea ar apărea la momentul perfect pentru a ocupa locul liber creat de expansiunea spaţiului. Universul lui Hoyle a fost mereu infinit, aşadar dimensiunea lui nu se schimba pe măsură ce se extindea. Se afla într-o „stare constantă”.

Manuscrisul descoperit recent arată că Einstein descria în principiu aproximativ aceeaşi idee, dar mult mai devreme.

„Pentru ca densitatea să fie constantă, noi particule de materie trebuie să se formeze în mod continuu”, a scris el.

Se presupune că documentul a fost creat în timpul unei călătorii în California în 1931.

Păstrat pentru public în arhivele Albert Einstein din Ierusalim – şi pus la dispoziţie pe website-ul acestora, manuscrisul a fost în mod greşit clasificat drept o primă ciornă a unei alte lucrări a savantului.

Cormac O’Raifeartaigh, fizician la Institutul Waterford de Tehnologie din Irlanda, „aproape că a căzut de pe scaun”, spune el, când şi-a dat seama despre ce era vorba în manuscris.

Deşi modelul lui Hoyle a fost eventual desfiinţat de observaţii astronomice, a fost cel puţin consistent din punct de vedere matematic, şlefuind ecuaţiile teoriei generale a relativităţii a lui Einstein şi furnizând un mecanism posibil pentru generarea spontană de materie.

Manuscrisul nepublicat al lui Einstein sugerează că, în primă fază, a crezut că un astfel de mecanism ar putea rezulta din teoria originală, fără modificări.

Dar apoi şi-a dat seama că făcuse o greşeală de calcul, sugerează O’Raifeartaigh şi echipa sa. Când a corectat-o, tăind un număr cu un stilou de culoare diferită, a decis probabil că ideea nu avea să funcţioneze şi a lăsat-o deoparte.

Manuscrisul a fost probabil „o ciornă neşlefuită începută cu entuziasm pornind de la o idee bună şi abandonată curând pe măsură ce autorul îşi dădea seama că se păcălea singur”, spune cosmologul James Peebles de la Universitatea Princeton, New Jersey.

Nu pare să existe nicio dovadă că Einstein ar mai fi menţionat aceste calcule vreodată.

Însă faptul că Einstein a experimentat cu un concept despre starea constantă demonstrează rezistenţa sa continuă în faţa ideii de Big Bang, pe care la început a considerat-o „abominabilă”, deşi alţi teoreticieni au prezentat-o ca pe o consecinţă naturală a teoriei sale generale a relativităţii.

Alţi cercetători de top, cum ar fi astronomul Arthur Eddington, priveau de asemenea cu suspiciune teoria Big Bang, pentru că sugera un moment mistic de creaţie.

Când astronomii au găsit probe pentru expansiunea cosmică, Einstein a trebuit să îşi abandoneze neîncrederea în ideea unui Univers static, iar Universul în stare constantă era al doilea cel mai bun lucru posibil, sunt de părere O’Raifeartaigh şi colaboratorii săi.

„Ceea ce arată manuscrisul este că, deşi până atunci acceptase ideea de extindere a spaţiului, Einstein nu era mulţumit de conceptul de univers care se schimbă în timp”, spune Helge Kragh, istoric în ştiinţă la Universitatea Aarhus din Danemarca.