PROIECT: Taxele și impozitele ar putea crește!
Articol de bucurestifm, 22 februarie 2022, 21:33
Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 5,1% în 2023, conform ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei.
„Potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile locale au obligaţia legală să modifice taxele şi impozitele anual, până la 30 aprilie, în funcţie de indicele de inflaţie. În acest sens, în acord cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărâri privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor. Având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2023 care prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 5,1%”, informează PMB, prin intermediul unui comunicat de presă transmis AGERPRES.
Conform proiectului, se menţine decizia de a reduce cu 95% impozitul pentru mijloacele de transport hibride. Totodată, bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi impozitului pentru mijloacele de transport datorate de contribuabili pe întregul an este de 10%.
Proiectul de hotărâre se află în dezbatere publică până pe data de 5 aprilie.
În 2022, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 2,6%, conform indicelui inflaţiei, în 2021, taxele şi impozitele locale au fost indexate cu 3,8%, iar pentru anul 2020 cu 4,6%. La momentul respectiv, Primăria Capitalei preciza că indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 4,6% echivalează, pentru locuinţe persoane fizice rezidente, cu o creştere de 4 – 7 lei pentru garsonieră; 4 – 9 lei pentru un apartament cu două camere; 7 – 12 lei pentru un apartament cu trei camere; 9 – 18 lei pentru un apartament cu patru camere.