Ușor înfricoșătoare desenele care însoțesc textul, dar până la urmă m-am încumetat și i-am citit cartea băiatului meu. Mă gândesc chiar să o recomand și altor copii, cu câteva mici precizări:
1. Arma unuia dintre cei trei tâlhari se numește tromblon. Probabil că doar un adult din o sută are idee ce Dumnezeu ar putea să însemne chestia asta, cât despre copii, probabil că nu știe niciunul. Și mi se pare un pic ciudat ca o carte pentru copii să fie citită cu ajutorul dicționarului. Conform cu acesta, tromblonul este o „pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă”. Poate o traducere simplă (de exemplu „pușcă”) ar fi fost mai pe înțelesul tuturor. Bine măcar că ceilalți doi tâlhari nu erau înarmați cu ōdachi, voulge, plançon à picot sau zweihänder, că se zăpăcea toată lumea…
2. Acțiunea de sfărâmare a roților trăsurilor pe care cei trei hoți le opreau nu-și are sensul. Tâlharii suflă piper în ochii cailor, aceștia se opresc și nici că se mai mișcă de acolo, așa că de ce să distrugi trăsura? E greu de crezut că pasagerii ar fi coborât pentru a împinge cu toții trăsura în scopul evadării din ambuscadă. Presupun că orice om normal fuge pur și simplu, nu mai stă să împingă la atelaje cu cai dezafectați.
3. Cartea se înscrie perfect în categoria „fetele cu fetele, băieții cu băieții”. Prima parte a cărții e doar pentru băieți. Pentru micii războinici. Arme, noapte, ambuscade, comori, toată lumea e îmbrăcată în negru și e misterioasă. În momentul în care își face apariția Tiffany, lucrurile se schimbă radical și e rândul fetițelor să lectureze, pentru că toată lumea e îmbrăcată în roșu, zâmbește și e fericită. Gata cu trombloanele și cu piperul suflat în ochii sărmanilor cai, ce bine.
