Una dintre cărțile de referință din lista celor care prezintă consecințele ignorării doctrinei distrugerii reciproce asigurate. În conformitate cu această doctrină, în cazul în care două super puteri militare ajung să intre în conflict, armamentul nuclear va fi mai mult ca sigur folosit la un moment dat, lucru ce va face ca ambele țări să fie complet anihilate. Atâta vreme cât statele care dețin cantități uriașe de armament nuclear vor ține cont de această doctrină, indiferent cât de grave ar putea deveni acuzațiile reciproce și amenințările verbale, confruntarea armată directă va fi evitată.
Acțiunea din “Ultimul țărm” se petrece după ce războiul nuclear a avut loc. America este un pustiu radioactiv, la fel și Europa, singurii supraviețuitori fiind locuitorii continentului australian, unde radiațiile încă nu au ajuns. În așteptarea sfârșitului, cei care nu aleg suicidul încearcă să trăiască într-o aparentă normalitate… Un text cutremurător, pe care publicația “The Monthly” îl consideră cel mai important roman al Australiei.
Am văzut și filmul realizat după carte, în urmă cu foarte mulți ani. Nu-mi amintesc mare lucru. Ava Gardner. Un banner pe care scria “There is still time”. Și Gregory Peck, căpitanul submarinului USS Scorpion, care privește cerul undeva spre finalul filmului. O privire încărcată de speranță postnucleară, speranță absurdă.
