Klaus Iohannis: Am hotărât să nu mai prelungim starea de alertă după data de 8 martie

Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă descendentă accelerată, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea aceste situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România”, a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a spus că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, menţionând că Ministerul Sănătăţii urmează să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei.

Măsurile complete vor fi anunţate şi explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autorităţile abilitate, a adăugat Iohannis.

Preşedintele a avut, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi membri ai Cabinetului.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.