Un ASTEROID de peste 30 de metri va trece duminică pe lângă Terra
Articol de , 5 septembrie 2014, 16:35
Un asteroid de mărimea unei balene va trece duminică pe lângă Pamânt, la o distanţă de zece ori mai mică decât cea dintre Terra şi Lună, şi va putea fi văzut şi de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale.
Asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, va trece duminică seară, la ora 22.18 (ora României) pe deasupra Noii Zeelande, la o altitudine de 40.000 de kilometri, iar specialiştii Agenţiei spaţiale americane (NASA) spun că nu va lovi Pământul.
Obiectul spaţial se va intersecta însă cu orbita Pământului din nou, în viitor, potrivit astronomilor, informează dailymail.co.uk.
Specialiştii spun că orbita asteroidului este situată destul de aproape de centura de comunicaţii a Terrei, alcătuită din sateliţii meteo şi de telecomunicaţii, care se află la o altitudine de 36.000 de kilometri.
2014RC a fost descoperit pe 31 august, de programul Catalina Sky Survey de lângă Tucson, Arizona şi confirmat a doua zi de observaţiile făcute de telescopul Pan-Starrs 1 din Hawaii.
Astronomii i-au determinat diametrul analizand cantitatea de lumină reflectată de pe suprafaţa sa.
Traseul său va fi monitorizat în viitor de programul special al NASA, dar deocamdată nu există nicio informaţie care să susţină posibilitatea unui impact devastator.
Un alt asteroid, 2014 EC, de mărimea unui autobuz, a trecut la o distanţă de 61.637 de kilometri de Terra în martie.
NASA monitorizează în prezent aproximativ 1.400 de asteroizi cu potenţial catastrofal pentru Terra, calculându-le orbitele pentru a afla probabilitatea de impact şi momentul viitoarelor intersectări cu orbita Pământului.
Pericolul unui impact este destul de major, fizicianul american şi fost astronaut Edward Tsang „Ed” Lu descriind situaţia ca pe o „ruletă cosmică” şi susţinând că doar „norocul chior” a salvat umanitatea de un cataclism provocat de asteroizi.