Radio România Cluj împlineşte 68 de ani
Articol de bucurestifm, 15 martie 2022, 10:57
Astăzi, 15 martie, postul regional Radio România Cluj al Societăţii Române de Radiodifuziune împlineşte 68 de ani de la primul semnal în eter.
Postul de radio clujean este un reper pe piaţa media din nord-estul şi centrul ţării, furnizând publicului informaţii diverse, muzică de calitate de toate genurile şi emisiuni care acoperă cvasitotalitatea aspectelor vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din cele 8 judeţe care recepţionează semnalul – Alba, Sibiu, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj şi Bihor.
În ianuarie 1953, Comitetul de Radio, de pe lângă Consiliul de Miniştri, decide amenajarea Caselor Radio de la Cluj-Napoca, Craiova şi Timişoara.
Povestea radioului de la Cluj a început la ora 16:00, a zilei de luni, 15 martie 1954, când se auzea în eter semnalul „Aici Cluj, România. Transmitem pe staţiile cu lungimile de undă…”, emis dintr-un sediu improvizat, care cuprindea două studiouri, cabine de montaj şi birouri pentru personal.
În prima zi de emisie, între orele 16:00-17:00 se transmite în direct prima emisiune în limba română, continuată, între orele 17:00-18:00, cu primul program în limba maghiară.