Miopia, problema urgentă de sănătate publică
Articol de bucurestifm, 28 martie 2022, 14:14
Miopia, cea mai comună afecțiune oculară la copii, este considerată astăzi o problema urgență de sănătate publică. Debutează la vârste tot mai mici și afectează un număr tot mai mare de copii și tineri: peste 50% în SUA, iar în statele asiatice ajunge până la 97%.
În afară de necesitatea de a purta ochelari, trebuie să fim conștienți de faptul că miopia, mai ales la valori mari, la vârste tinere, duce la apariția glaucomului, cataractei, dezlipirii de retină la adulți și vârstnici.
Trebuie așadar, să prevenim apariția ei sau, dacă a apărut, să îi reducem progresia! Este foarte simplu: copiii trebuie să petreacă zilnic afară, în aer liber și lumina naturală, câte 2 ore, și să raționalizăm timpul petrecut privind de aproape, la diverse ecrane.
Există, de asemenea, lentile corectoare de zi și de noapte; detalii despre această afecțiune, despre riscurile pe care le implică, dar și despre soluții de gestionare a ei, ne oferă dna doctor Daniela Goicea, oftalmolog pediatru, președintele secțiunii est-europene a Academiei Europene de Ortokeratologie. La Întâlniri capitale, în dialog cu Ioana Brusten.