Bine de citit: Stația pierzaniei

Până să-l descopăr pe China Mieville, eram convins că Serge Brussolo este regele. Regele nebuniei. Acum nu mai sunt atât de sigur. Torturile acestea literare, multistratificate și stropite din belșug cu esență de demență pe care le servește Mieville îmi par a fi mult mai consistente decât oferta francezului.

“Stația Pierzaniei” este un roman maniac. Alienat. Delir și psihoză. China Mieville nu ar avea nevoie de avocat, în cazul în care ar fi judecat pentru vreo atrocitate. Nu trebuie decât să vină la proces cu romanul și judecătorul l-ar scuti de închisoare. Pentru a-l trimite la balamuc, bineînțeles.

Orașul Noul Crobuzon, în care se petrece descreierata poveste, este suma tuturor haosurilor. Nimic anormal nu lipsește. Este adevărat, vom întâlni și ființe umane printre personajele romanului, dar ele pălesc în fața numărului copleșitor de magnifice oribilități extraterestre cu care ne gratifică autorul.

Ăsta da weird fiction. Bine, Brussolo nu era singurul autor într-o dungă pe care îl urmăream prin biblioteci înainte de “Stația Pierzaniei”. Îi mai citeam din când în când și pe Lovecraft, pe Bierce, pe Leiber, pe Bloch… Mă văd însă nevoit să renunț la ei, măcar pentru o vreme. Eu nu sunt super-cititorul, sunt doar un cititor de pluton. Nu am putere să-i car în spate pe toți detracații. Acest new entry, sub formă de pachet all-inclusive de dezechilibru beletristic, marca China Mieville, se dovedește a fi mai mult decât suficient pentru necesitățile mele literare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.