Vasile Dîncu – „Discursurile lui Zelenski sunt opere de comunicare”

Articol de bucurestifm, 5 aprilie 2022, 12:57

Pe 4 aprilie, Alianţa Nord-Atlantică a împlinit 73 de ani de existență. Aflată în flancul estic al NATO, România a alocat în ultimii ani 2% din Produsul Intern Brut înzestrării Armatei și se pregătește să crească acest procent la 2,5% din PIB, desigur din dorința de a asigura la cel mai înalt nivel securitatea acestei zone geostrategice. Cu toţii punem pe primul loc Armata atunci când suntem întrebați în ce instituție a statului român avem încredere.

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu a fost invitatul Mariei Țoghină în emisiunea „Serviciul de noapte”, la Radio România Actualități.

Zelenski a mulțumim poporului român pentru sprijinul acordat refugiaților și a menționat că se va preocupa și de protecția minorității române din Ucraina, pentru că viitorul este împreună în familia europeană. Cum comentați discursul președintelui Zelenski în Parlamentul României?

Discursul președintelui Zelenski a fost un discurs așteptat și cu temele la care ne așteptam. Eu am studiat, mai ales ca profesor de comunicare, și celelalte discursuri din alte parlamente sau din alte ocazii pe care le-a ținut Zelenski. Sunt opere de comunicare aș putea să spun. Dacă nu ar fi această situație tragică, le-am putea privi ca și studii de caz importante pentru comunicare.

Am văzut că în Franța se pregătește un volum cu discursurile lui, sunt foarte curios, mi le-am și comandat deja, deși o să apară peste câteva luni.

Ne așteptam la temele cele mai importante ale discursului. Un lucru la care nu ne-am așteptat a fost un film care altfel pe canalele dumneavoastră de televiziune sau de radio ar fi putut fi cenzurat în mod normal, pentru că, cuprindea o imagine a atrocităților din Bucea, care este greu de privit, care te tulbură oricât de puternic ai fi. Pe de altă parte, sigur că a încercat să pledeze cauza țării sale, a vorbit…, ne-a vorbit și frumos despre poporul nostru și din partea publicului român era o întrebare la care ar trebui să răspundă și m-am bucurat că a răspuns la această întrebare, aceea legată de minoritatea românilor din Ucraina.

Am avut și eu, ca parlamentar sau ca ministru, am avut pe Facebook, pe toate canalele deschise, pentru că niște membri ai Parlamentului ne-au făcut publice tuturor numerele de telefon private și mail-urile private, și atunci am avut foarte multe întrebări, e adevărat, din partea publicului, a populației, a cetățenilor în ultimele zile legate de acest discurs. Era un fel de boicot la adresa discursului Zelenski. Sigur că nu era cazul să facem asta, pentru că noi suntem alături de Ucraina în acest război injust, în această agresiune pe care Federația Rusă a pus-o în practică împotriva Ucrainei, dar așteptam și noi un răspuns.

Eu personal am fost și ministrul românilor de pretutindeni, am avut de multe ori discuții cu ucrainenii despre această temă. Acum am o corespondență aproape zilnică cu Ambasada și cu Guvernul Ucrainei, pentru că sprijinim prin toate mijloacele poporul ucrainean în această dramă a lui și nu este cazul să te cerți cu vecinul atunci când îi arde casa, acesta este un proverb românesc care este foarte important și mă bucur că Ucraina, și m-am așteptat la asta, că trecând prin această dramă, va înțelege mult mai bine cât este de important să ai relații bune cu vecinii, să înțelegi sensibilitatea celor slabi, a celor care sunt puțini în cultura ta la minorități.

Deci m-am bucurat și a fost un discurs…, nu a mai fost un discurs literar, ca alte discursuri, nu a avut o retorică specială cum a avut în alte locuri, e adevărat a făcut apel la imaginarul nostru colectiv aducându-ne aminte de Ceaușescu, dar a fost un discurs care ne-a mulțumit și pe noi și cred că a dat un sens sacrificiului pe care și noi îl facem pentru țara vecină și prietenă și, cred că asemenea atitudine pe care au avut-o față de România, va face ca în viitor să avem relații foarte bune, mai bune poate decât am avut înainte de conflict cu țara lui.

Domnule ministru, ca sociolog cunoașteți foarte bine profilul românilor și ne-ați vorbit un pic despre reacțiile din Ucraina, dar cum evaluați reacțiile de până acum ale românilor, ale oamenilor noștri la multiplele crize cărora trebuie să le facă față?

Eu sunt foarte șocat de faptul că totuși românii au o normalitate, au prezervat o anumită normalitate, pentru că avem un fel de reziliență naturală.

Am văzut aceste lucruri minunate pe care le-au făcut oamenii, primind în casele lor familii din Ucraina, fără să se gândească că primesc ceva din partea statului, fără să întrebe de așa ceva și ăsta este lucru extraordinar. Aș vrea ca această solidaritate, după ce se va termina acest conflict, să putem să o sprijinim noi, mai ales cei care suntem în administrație, la Guvern, care suntem în universități, mass media, să încercăm să facem o reconversie spre noi înșine, asta, nu spre noi înșine în sensul de egoism, ci spre semenii noștri din România și eu cred că există resurse, doar că trebuie să le dăm oamenilor o speranță. Oamenii trebuie să câștige un pic de speranță pentru viitor și acest lucru eu sunt sigur că este posibil.

Am văzut în această perioadă și reacții pe care le înțeleg, reacții de fugă din fața pericolului. Poate că unii au fost foarte dezamăgiți de faptul că au văzut că atunci când a apărut un zvon toată lumea a reacționat cu benzina și s-au pus la cozi. Sunt oameni care… în primul rând că au resurse limitate, pentru că un leu la benzină contează, nu este o glumă. Majoritatea celor care au bani se pot mira de chestiunea asta.

Apoi faptul că, de exemplu, tinerii s-au înghesuit la un moment dat să își ia pașapoarte, pentru că a apărut un zvon legat de mobilizare. Sigur că această fragilitate, oamenii ar fi foarte simplu dacă ar fi raționali sută la sută, să spună: bun, ascult sursele oficiale, ascult ce spune Guvernul, ascult ce spune Radio România, ce spune TVR1 și așa mai departe și atunci sunt rațional și mă bazez pe informația adevărată. Dar oamenii au fost de foarte multe ori păcăliți pentru că nu au găsit sursa cea mai bună, cea mai credibilă.

Câteodată politica a fost imperfectă și de foarte multe ori a fost imperfectă și atunci trebuie să înțelegem că sub atâtea presiuni în ultima vreme au reacționat câteodată oarecum nevrotic la anumite zvonuri de genul acesta, dar vreau să spun că nivelul nostru de reziliență naturală pe care o avem, mecanismele pe care le avem moștenite, inclusiv din perioada comunistă, pentru că în perioada comunistă s-au călit, au rezistat unei dictaturi prin solidaritate, prin mecanisme, cum le spunem noi în sociologie, rețelele de supraviețuire și aceste rețele de supraviețuire, pe urmă a venit competiția haotică din primii ani de după revoluție, au văzut că unii au reușit să decoleze spre un nivel de trai mai ridicat, alții nu au reușit, această comparație socială am studiat-o câțiva ani, i-a dus pe unii, poate, să fie mai egoiști, să fie nemulțumiți de România, să fie nemulțumiți de ei înșiși, să-și exporte copiii în străinătate. Eu cred că este un moment în care lumea se schimbă acum.

Acest război este semnul schimbării lumii și dacă vom reuși să înțelegem și noi politicienii probabil în primul rând, dar și oamenii că, cu un pic de curaj s-ar putea să putem face din nou un salt în istorie. România poate avea un alt loc în lume acum. Eu mă refer la chestiunile militare, dar nu numai la chestiunile militare, la oportunitățile care ne vin în viitor.

Cu toții punem pe primul loc armata atunci când suntem întrebați în ce instituție a statului român avem încredere. Care este, din perspectiva dumneavoastră, explicația acestei alegeri și cum răspunde armata română așteptărilor firește ale oamenilor?

Armata este instituție, spuneam în perioadă de pace, când studiam sondajele și mă ocupam de această zonă a încrederii pe care oamenii o au în instituții, în ceilalți, spuneam că este o instituție de factură psihologică, morală, ca și Biserica Ortodoxă. Din nefericire, pentru timpurile care le trăim, dar poate din fericire pentru noi și chiar pentru armată, a venit un timp în care armata nu mai este un element doar de factură psihologică, este un element de siguranță privind viitorul României ca țară independentă, ca un spațiu al libertății și democrației, deci armata devine cu adevărat un partener pentru populație și asta voiam să facem noi acum. Armata României – sunt unii cârcotași, am văzut, pun unii întrebări legate de faptul că armata are lipsuri în dotare, că cine să mai apere acum, că nu vor oamenii să se mobilizeze. Nu e adevărat!

Armata României – și dau doar câteva cifre – a avut alături de NATO, de trupele NATO în străinătate din Irak până acum, să spunem, când avem trupe în Kosovo sau avem în Republica Srpska, în Polonia sau în altă parte, a avut 60.000 de oameni trimiși în străinătate, care nu ne-au făcut de rușine, care ne-au demonstrat și care au învățat alături de NATO, de cele cele mai puternice trupe, de cea mai puternică alianță.

Am avut 32.000 de oameni în Irak, 32.000 în Afganistan, de asemenea. Acum sigur că unii au fost de două-trei ori, dar majoritatea generalilor, comandanților de acum au fost de două sau de trei ori în realitatea războiului, adică nu sunt construiți în birouri, sunt oameni care sunt specializați. Am început și un program de înzestrare important pe care îl avem în acest moment și care este pe parcurs, dar noi în acest moment avem o armată modernă, am spus-o cu sinceritate că armata se află un pic înaintea societății din perspectiva asta, avem proceduri foarte clare, avem meseriași, vreau să facem mai atractivă profesia de militar…

Încă avem lipsuri aici, dar suntem într-un moment în care Armata Română este un garant și un furnizor de securitate, spunem noi, adică NATO se bazează pe noi în această porțiune a flancului estic pe care noi suntem responsabili. Astăzi nu mai trebuie să ne apărăm singuri.

Pe flancul estic, să spunem aici, suntem noi și polonezii, polonezii sunt mai mari un pic decât noi, dar noi și polonezii suntem țările cele mai importante și din perspectiva numărului de oameni în armată, deși nu numărul este neapărat cel mai important, ci dotarea este la fel de importantă. Dar aici avem un flanc estic care înseamnă apărare colectivă. Deci România nu mai are garanție numai în Armata Română, ci Armata Română participă la un flanc, ea este și la un front mult mai larg

Avem în acest moment 3.900 de soldați străini, avem baze, vom avea încă un battlegroup, vor fi 5.000 de soldați străini cu cea mai nouă tehnică, care lucrează alături de noi, deci avem garanții de securitate importante aici.

Este o armată profesionistă. Avem peste 70.000 de soldați profesioniști și eu sper, ca în viitor, și o să vorbim mai încolo despre asta, să întinerim foarte mult armata, să aducem tineri din ce în ce mai profesioniști, pentru că Armata se schimbă așa cum se schimbă amenințările.

Avem în momentul acesta amenințările care sunt amenințări hibride, de exemplu: războiul hibrid informațional, comunicațional, electronic, avem alte tipuri de amenințări care au apărut în ultima vreme doar și aici avem nevoie de experți.

Care va fi, în viziunea dumneavoastră, viitorul Ucrainei și ce ar urmări armata rusă prin bombardamentele masive? După care să ne întoarcem un pic la Summitul NATO de la Madrid, unde am și eu câteva întrebări pregătite.

Soarta Ucrainei trebuie să fie soarta pe care și-o dorește Ucraina și poporul ucrainean. Asta înseamnă că va fi o perioadă lungă de negocieri după ce se va opri acest război. Să sperăm că se va opri cât mai repede și, după aceea, să sperăm că comunitatea internațională nu va mai face așa cum s-a întâmplat după ce a pierdut Ucraina Crimeea și va face presiuni pentru ca Ucraina să rămână o țară independentă.

Sigur că Ucraina, a anunțat președintele Zelenski, ar putea să facă unele concesii, sigur că o să accepte un statut demilitarizat oarecum, de neutralitate, în sensul că se poate pune în loc, la înarmare sau la zona pregătirii nucleare, se pot pune garanții internaționale. Sunt o grămadă de țări care au propus asta și poate fi o garanție a securității Ucrainei în viitor. Probabil că se va pune problema unor modificări legate de Constituție, probabil că sigur Rusia va cere și autonomia unor zone. Sunt teme de negociat, dar Ucraina în mod normal trebuie să rămână întreagă, trebuie să aibă un viitor într-adevăr în care…, un destin European.

Noi am putea să câștigăm foarte mult. Și acum traficul, să spunem, tranzitul de cereale dinspre Ucraina, care este unul dintre cei mai mari producători de cereale, are loc prin România, noi sprijinim asta și, cum a spus-o și președintele Zelenski, se așteaptă să participăm la reconstrucția Ucrainei independente, după aceea toată infrastructura.

Privind spre viitor, la sfârșitul lunii iunie, la Madrid, va avea loc summitul NATO, unde este așteptat să fie discutată noua concepție despre apărarea colectivă la nivelul Alianței Nord Atlantice. Care sunt principalele provocări la care această nouă concepție trebuie să răspundă?

Este mai important decât orice alt summit care a fost până acum. Ultimul summit important legat de conceptul NATO, de concepția strategică a NATO a avut loc în 2010. Din 2010 s-au schimbat foarte multe lucruri, au apărut noi agresiuni, noi tipuri de agresiuni, au apărut noi realități, noi actori fundamentali.

În 2010 China nu era un actor mondial geostrategic, nu avea cereri, pretenții pentru acest lucru. Acum lucrurile s-au schimbat foarte mult. S-au schimbat și echilibrele mondiale, au devenit dezechilibrate, au apărut noi forme de amenințare.

Vă dau un singur exemplu: a folosi migrația, de exemplu, ca un fel de bombă, cum s-a întâmplat la granița Poloniei acum cu Belarus sau la… recent, exodul spre Europa din Siria și din Africa au fost folosite toate aceste arme, au fost arme de fapt de ale războiului hibrid. Sunt câteva lucruri importante și acestea vor fi fixate la Madrid.

În primul rând, și după părerea mea cel mai important lucru, este faptul că s-a ajuns și se va ajunge, pentru că am negociat foarte mult în fiecare lună, am avut chiar două sau trei summit-uri ministeriale pe care le facem noi pentru a negocia concepte, și zilnic se discută despre asta. Între Europa și NATO va exista un proiect comun, un proiect în care nu vom dezvolta un concept Busola strategică.

Chiar voiam să vă întreb, mai este de actualitate acest concept Busola strategică?

Busola strategică a fost definitivată săptămâna trecută de noi, am definitivat Busola strategică, miniștrii apărării și miniștrii de externe din Europa, dar am stabilit lucruri pe care România le-a susțin de la început și puţine ţări stabile au: unu, că NATO devine pilonul fundamental de apărare în Europa. Trebuie să ajungem la o complementaritate între NATO și Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că Uniunea Europeană nu își va dezvolta câteva forțe proprii în zona securității Europei.

Prin busola strategică s-a activat, forța de răspuns a NATO. Forța de răspuns a NATO, gradual, cum se spune, această forță conține în principiu 40.000 de soldați și prima dată s-a activat acum. Ea s-a constituit în 2002, când am fost primiți și noi la summitul de la Praga.

Dacă este atacat un partener, ceilalți vor reacționa împreună, pentru că s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial exact invers: deși existau tratate, sigur că nu era NATO, dar existau tratate și Polonia când a fost atacată sau Cehia atunci sau Austria, la Anschluss, nu s-a produs ceea ce se aștepta. Acum însă NATO a demonstrat direct, prin faptul că a adus trupe aici. S-au născut în busola strategică câteva lucruri fundamentale. În primul rând, la noile amenințări s-au produs instrumente pentru asta. Războiul hibrid, de exemplu.

S-a creat deja un hybrid tools, care este un set de instrumente care studiază și care duc la măsuri concrete, operative. Armata a primit alte tipuri de însărcinări, adică noi eram într-o alianță politico-militară, ca să spun așa, sau militaro-politică, dar de data asta este foarte clar care sunt mecanismele legate de răspuns. Toate procedurile care există foarte clar operaționalizate. Apoi s-au stabilit, prin busola strategică, de asemenea alte mecanisme legate de războiul cyber.

Avem și noi un centru de genul acesta și s-au stabilit mecanisme fundamentale funcționale pentru NATO. De asemenea se stabilesc pentru prima dată lucruri mai clare cu privire la contribuția statelor. Înainte, statele nu prea participau, adică erau state care nu participau cu 2% din PIB. Acum sunt proceduri clare, s-au stabilit și în iunie vom ști foarte clar. De exemplu chestiunea tehnologică este foarte importantă. Noi ne concuram ca să cumpărăm, să spunem, ce este mai nou din tehnologie. Ţările mai mici, din est, evident, cu bugete mai mici nu aveam posibilitatea să cumpărăm ce este nou.

Astăzi se naște, de exemplu, un fond DIANA, unde toate cele 30 de țări din NATO și poate partenerii lor, care urmează să vină sau care nu au intrat încă în NATO, pot să participe împreună pentru un fond de inovare și tehnologie nouă, cercetări. Cercetarea a devenit foarte importantă în ultima vreme. S-au stabilit, de asemenea, niște structuri permanente. Acum, nu știm cât de permanente vor fi, că a spune că este o structură permanentă o bază militară, să spunem, în România, ar însemna să spui că războiul este permanent. Dar vom avea o rotație și niște mecanisme foarte clare de apărare, fonduri speciale pe tipuri de operațiuni. Deci în iunie, conceptul strategic al NATO pe care îl vom stabili acolo, întreaga concepție va fi una total diferită de ce a fost până acum.

Va fi o alianță mult mai activă, o alianță operativă, o alianță care va da mai multă încredere și unde forțele care participă la alianță, fiecare va avea partea lui de responsabilitate. și asta este foarte important, pentru că așa participă toată lumea. Și s-ar putea să mai fie un lucru pe care eu mi l-aș dori, pentru că am văzut acum cât de greu este să faci dotare pentru armată, pentru că acum este o cerere foarte mare și ca să îți…, chiar dacă ai banii, trebuie să comanzi lucruri pe care să le iei peste câțiva ani, pentru că nu există pe piață posibilitatea să zici „am bani și mă duc să cumpăr avioane”…

Mai avem întrebări de la ascultători. Iată, Levi Strauss vă întreabă în contextul regional există o strategie de cooperare militară – exerciții, achiziții, training punctual etc, cu frații de peste Prut? Există ca prioritate în agenda dumneavoastră această cooperare?

Moldova este în fiecare din activitățile noastre o prezență continuă. Nu există niciun discurs dintre cele patru sau cinci pe care le avem de fiecare dată când avem o întâlnire NATO pe diverse subiecte în care să nu fie Republica Moldova.

Am sprijinit în ultima vreme Republica Moldova pentru integrare europeană și pentru sprijin din partea NATO și a Uniunii Europene. Nu sprijinim militar, pentru că ei sunt o țară neutră, sunt declarați neutri, dar sprijin pentru gestiunea refugiaților acum. Și pentru dotare până la urmă, îi vom sprijini și pentru dotare militară, ei sunt o țară independentă, deocamdată sunt neutri.

Avem legături foarte bune, am avut o ședință de guvern comună cu Guvernul din Republica Moldova. Eu m-am întâlnit cu omologul meu din Republica Moldova și comunicăm zilnic, aproape ne sprijinim reciproc, avem pregătiri comune, avem studenți și elevi în România care fac pregătire militară și îi trimitem și în alte țări NATO, avem, de asemenea, proiecte comune, aplicații pe care le facem împreună. I-am sprijinit în a învăța ceea ce înseamnă noile tipuri de armamente, i-am luat cu noi alături în foarte multe aplicații, deci suntem foarte apropiați, sigur că așa cum trebuie să fie și în domeniul pregătirii forțelor armate.

Avem în acest moment o conducere în Republica Moldova, doamna președinte Maia Sandu are un ideal de integrare europeană alături de România și, de data asta, armata din Republica Moldova nu mai este ceea ce trebuia să fie în concepția puțin sovietică de dinainte, adică să nu existe. Deci, suntem într-o colaborare excepțională cu frații noștri de peste Prut, așa cum suntem și în zona culturală, în zona economică, în zona energiei. Încercăm să îi sprijinim cu tot ceea ce putem noi.

Și, de ce nu, și în zona mass-media, pentru că avem Radio România Chișinău.

Să nu mai vorbim de asta, sigur.

Avem Televiziunea Română la Chișinău. Alin Lăcătiş ne scrie și el pe Facebook, are două întrebări concrete. Prima – Sprijină România cu armament Ucraina? Şi cea de-a doua – Ce s-a întâmplat cu MiG-urile 29 pe care le avea România imediat după 1989?

În acest moment nu sprijinim militar, nu ni s-a cerut ajutor militar, noi nu sprijinim militar. La început, ați văzut niște comunicate în care am sprijinit cu niște prime donații, dar ne ocupăm foarte mult de zona umanitară, pentru că asta este zona noastră. Avem hub-ul de la Suceava, care care funcționează foarte mult. Apoi, zona refugiaților, primirea refugiaților, tranzitul pentru toate ajutoarele care vin din Occident, de peste tot, de ajutoare umanitare prin România, este unul din ce în ce mai plin. Ați văzut că vin comisari europeni, avem tot timpul aici… Deci, ne ocupăm de aceste lucruri.

MiG-urile 29 au fost, la un moment dat, niște instrumente pentru apărarea României destul de noi, dar, fiindcă am avut mai puține, la moment dat, în strategia de apărare națională s-a ales – pentru că și bugetul eram mai mic, nu exista 2% atunci, după Revoluție – s-a ales varianta ca să se modernizeze MiG-urile 21, care au devenit 21 Lancer și fiindcă aveam o flotă importantă atunci, aveam multe escadrile – MiG-uri 29 aveam mai puţine – atunci MiG-urile 29 şi-au pierdut resursa de zbor și în acest moment nu se mai află în dotarea noastră decât pe bază de inventar. Adică, foarte multe din ele sunt mai degrabă piese sau oricum nu au mai zburat demult, se află … unele sunt în conservare.

Niciunul dintre MIG-29 nu mai zboară. Sigur că mai avem încă o flotă importantă de MIG-21 Lancer și, evident, avem, știți ultimele evoluții F-16 escadrila adusă, luată din Portugalia, și acum sigur că avem o opțiune pentru cumpărare din Norvegia. Deja pentru avioane cu resursa îmbunătățită, modernizate deja, mult peste nivelul lui F-16 tradițional, și sigur că pentru viitor avem și opțiunea, dar asta era mai încolo, s-ar putea să vină mult mai aproape pentru F-35, dar în acest moment lipsa unor avioane multirol de genul acesta, chiar cel mai moderne, este suplinită de partenerii noștri.

În momentul acesta avem trei națiuni care au venit cu avioanele lor cele mai moderne în România, avem italieni, vreo 300…, până la urmă avem vreo 300 de soldați și aviatori și mecanici care sunt în România în acest moment, nemți și italieni, cu Eurofighter american, de asemenea. Deci este suplinită să spunem o anumită lipsă pe care o avem în acest moment de către trupele aliate în România.