10 aprilie – Ziua acului de siguranţă, a jucătorilor de golf şi a fraţilor şi surorilor
Articol de alinadecu, 10 aprilie 2022, 10:12
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar.
În orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii ‘Winnie-the-Pooh’: ‘- What day is it?, asked Pooh. – It’s today, squeaked Piglet. – My favorite day, said Pooh” (” – Ce zi este?, întrebă Pooh. – Este astăzi, guiţă Piglet. – Ziua mea favorită, spuse Pooh”).
Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.
De pildă, 10 aprilie este Ziua internaţională a acului de siguranţă.
Americanul Walter Hunt (1796-1859), ar fi inventat acul de siguranţă în 1849 din dorinţa de a câştiga banii necesari pentru a rambursa o datorie de 15 dolari.
Obiect banal, dar salvator la nevoie, acul de siguranţă, puternic şi ascuţit, este o invenţie simplă, dar ingenioasă, utilizată de toată lumea, pe tot globul.
Tot astăzi este Ziua jucătorului de golf. Cuvântul ‘golf’ ar fi un acronim din ‘Gentlemen Only, Ladies Forbidden’ (doar pentru domni, interzis doamnelor). Altă posibilă origine a termenului ar fi cuvântul olandez ‘kolf’, care desemnează, printre altele, băţ, ori bâtă. În Scoţia, ‘golf’ înseamnă ‘a lovi’. Indiferent de originea cuvântului, jocul pe care îl cunoaştem în prezent drept golf îşi are originea în Scoţia. Cea mai veche utilizare înregistrată a termenului ce face referire la joc a fost o interdicţie impusă în 1457 de regele Iacob al II-lea al Scoţiei, care considera că bărbaţii tineri petreceau prea mult timp jucând golf şi nu alocau suficient timp tirului cu arcul. Cel mai vechi club de golf a fost înfiinţat în 1552, după ce interdicţia a fost ridicată în 1502.
De Ziua jucătorului de golf (#Golfer’sDay) nu este sărbătorit jocul în sine, ci bărbaţii şi femeile care îl joacă. O ocazie excelentă pentru familiarizarea cu acest joc relaxant, practicant în natură sau, de ce nu, pentru perfecţionarea tehnicilor deja învăţate, pe unul dintre miile de terenuri de golf din lume. În cazul în care nu aveţi acces la un teren de golf puteţi încerca şi… mini golful.
10 aprilie este Ziua fraţilor şi surorilor
Legătura dintre fraţi şi surori este unică, legăturile dintre ei sunt adesea cele mai lungi relaţii din viaţa lor. În funcţie de circumstanţe, celebrarea acestei zile poate fi un eveniment distractiv şi plăcut, o ocazie de a lua – sau de a relua – legătura cu fraţii şi/sau surorile, de a petrece şi de a depăna amintiri, cu albumele foto de familie alături.
Această zi a fost creată, potrivit daysoftheyear.com, de Claudia Evart, asistent juridic din Statele Unite, după pierderea tragică atât a fratelui cât şi a surorii sale, în accidente separate. Evart a creat în 1995 Fundaţia Siblings Day, o organizaţie caritabilă dedicată promovării acestei zile pentru a încuraja lumea să îşi aprecieze fraţii şi surorile. Ea a reuşit în cele din urmă ca această zi să fie recunoscută oficial în ţara sa. #SiblingsDay este celebrată şi în alte ţări, precum Australia, Brazilia, India, Japonia, Nigeria, Suedia sau Marea Britanie.
Sursa: agerpres.ro