Povestea bătrânului București o știe în totalitate, acum, doar Dâmbovița. Este râul care-l traversează tăcut, murdărit și neschimbat de decenii.
Mare parte dintre bucureșteni au însă o relație aparte cu apă de lângă ei.
Este istoria orașului care trebuie păstrată și ingrijtă. Și nu vorbim doar despre Dâmbovița noastră.
Așa ar trebui să se întâmple cu toate râurile din marile orașe din țară.
La București se adună mobilizarea: mâine și vineri are loc conferința „Ape pentru comunități durabile”, la Biblioteca Naţională a României.
Întâlnirea își propune rolul arhitectului-urbanist în valorificarea râului pentru oraș și să atragem atenția autorităților locale cu privire la valoarea patrimoniu hidrografic pe care îl au în administrare.
În acest sens, va fi un proiect de Ghid de management integrat la risc de inundații, spune arhitectul Teodor Frolu: ”Mâine este o conferință pe tema managementului apelor și protecția împotriva inundațiilor. Este concentrată pe rolul arhitectului și urbanismului în protecția contra inundațiilor. În foarte multe orașe, înainte de ’89 dar și acum, când vorbim despre inundații, toată lumea se duce să rezolve cauza: protejează malurile. Așa ne trezim cu acele maluri înalte, betone. Ele și-ar face treaba o dată la o sută de ani. Conferința vrea o nouă direcție: așa numitele soluții bazate pe natură; să vedem cum reducem viiturile de la sursă. Toată lumea sare pe Apele Române, sunt țapul ispășitor pentru inundații. Este incorect iar realitatatea dovedește că, problemele și strategia contra viiturilor sunt o temă care privește pe mult mai mulți: administrațiile locale, arhtectii și urbanistii”.
În fiecare oraș din țară, oamenii au început să aibă inițiative; de la oameni simpli la autorități locale.
Se schimbă, în primul rând, mentalități.
”Clujul a parcurs un întreg proces și reamenajează Someșul, Oradea are un proiect care a dat viață orașului, Timișoara, Lacul Morii se reamenajează; digul ca o faleză. Este un proiect de concurs și pentru reamenajarea insulei de pe Lacul Morii. A început să se vadă valoarea amenajării unui râu, dincolo de funcția lui practică. În anii comunismului, râul era o sursă pe care o foloseam și atât. Nimen nu se gândea că râul ăla însemna și un element de identitate, că poate să fie sursa principală de aer curat, de spațiu verde”.
Pentru că Biblioteca este într-o relație specială cu râul Bucureștiului, se va încerca și un răspuns la întrebarea: “Ce facem cu Dâmbovița și salba de lacuri ale Bucureștiului?”
”Pe Dâmbovița sunt mai multe inițiative. Una se cheamă ”Dâmbovița Smart”. Singurul spațiu verde mai consistent a fost schimbat într-o zonă de cârciumăreală. Dâmbovița poate să capete un alt gen de relație între cetățean și luciul de apă. S-a sigilat Dâmbovița de dedesupt. Dâmbovița de la suprafață a rămas cu Lacul Morii, care este o apă curată. Se pot face activități pe apă. Există acum proiectul Lacul Morii care începe să creeze o afinitate între locuitori și apă”.
Orașul s-a schimbat însă Dâmbovița a rămas amenajată ca la început.
Nu apără verdeața și, din păcate, nu ne apără nici pe noi.
”Problema Dâmboviței este circulația din jurul răului. Acel șuvoi de mașini separă orașul de răul propriu zis. A fost gândită în anii ’80, era un loc prin care traversai orașul dintr-un capăt în altul. Dacă ne dorim să schimbăm Dâmbovița, ar trebui să dăm mai mult spațiu lângă apă. Există o șmecherie urbanistică: pe un luciu de apă, dacă pui o umbara de vegetație, se crează o diferența de temperatura de 2-3 grade. Acum, Dâmbovița are niște reflectoare de beton, acele maluri. Toată această diametrală ar putea să fie verde”.
